România, locul 48 în clasamentul libertăţii presei, între Papua Noua Guinee şi Senegal

Publicat în fiecare an începând din 2002 de „Reporterii fără frontiere” (RSF), Indicele mondial pentru libertatea presei este un instrument important de advocacy. Influenţa să asupra guvernelor este în creştere. Mulţi şefi de stat şi de guvern se tem de publicarea să anuală

Indexul clasează 180 de tari şi regiuni în funcţie de nivelul de libertate a jurnaliştilor. Este un instantaneu al situaţiei libertăţii presei bazat pe o evaluare a pluralismului, independenţei presei, calitatea cadrului legislativ şi siguranţa jurnaliştilor din fiecare tară şi regiune. Nu clasifică politicile publice chiar dacă guvernele au în mod evident un impact major asupra clasamentului ţării lor. Nu este un indicator al calităţii jurnalismului în fiecare tară sau regiune.

În anul 2021 primele 10 locuri ale clasamentului se prezintă astfel:

Norvegia

Finlanda

Suedia

Danemarca

Costa Rica

Olanda

Jamaica

Noua Zeelanda

Portugalia

Elveţia

România ocupă locul 48, aflandu-se între Papua Noua Guinee (47) şi Senegal (49), arată ziare.com.

Între altele, autorii studiului mentioneză despre România următoarele:

„În timpul crizei coronavirusului, lipsa transparenţei şi comunicarea slabă între oficiali şi mass-media a subminat accesul la informaţii şi credibilitatea mass-media. Oficialii guvernamentali şi ai sectorului de stat au întârziat sau au blocat informaţiile despre achiziţiile de materiale medicale şi alte cheltuieli care ar fi trebuit să diminueze efectele pandemiei

În timpul stării de urgenţă, guvernul a anunţat o politica controversată care vizează interzicerea platformelor online care promovează ştiri false şi teorii ale conspiraţiei, dar, în practica, a avut că efect creşterea profilului lor.

Pentru a combate dezinformarea şi a sprijini sectorul media, guvernul a alocat 40 de milioane de euro pentru campanii de informare şi conştientizare a publicului media. Dar iniţiativă a fost criticată pe scară largă din cauza lipsei de transparenţă şi a unor criterii calitative în ceea ce priveşte alocarea finanţării, care au ajuns să favorizeze o serie de mijloace de comunicare cu renume şi să încurajeze autocenzura”.