Româncă acuzată de sechestrarea unui copil
0Poliţia Naţională Spaniolă a arestat ieri, în localitatea Constanti, provincia Tarragona, doi cetăţeni pakistanezi şi o româncă, acuzaţi de sechestrarea lui Sahil Saeed (5 ani), născut în Oldham, Marea Britanie.
Cei trei au fost reţinuţi în apartamentul unde locuiau, situat pe bulevardul Vidal i Barraquer. Pakistanezii erau fraţi, iar românca era iubita unuia dintre ei.
Minorul se afla în oraşul Jhelum din Pakistan, unde petrecea vacanţa în casa bunicii din partea tatălui său, Raja Naqqash Saeed. La 4 martie, infractorii au intrat cu forţa în casă, ameninţând cu un pistol persoanele din interior, au furat 1.500 de euro şi l-au luat pe copil.
Răpitorii au cerut 110 milioane de rupii (87.000 de euro) pentru eliberarea micuţului şi s-au întors în Spania, unde au aşteptat răscumpărarea. Băiatul a fost eliberat în urmă cu două zile, după ce s-a plătit suma cerută.
Ministrul de Interne din Pakistan, Rehman Malik, a declarat că sunt suspecte de implicare în răpire şi rude ale micuţului, iar investigaţiile continuă.
Vecinii de bloc ai răpitorilor susţin că au auzit cum unul dintre poliţiştii veniţi să-i aresteze pe cei trei spunea că, mai mult ca sigur, a găsit majoritatea banilor proveniţi din răscumpărare.