Roberta Anastase, păzită de SPP-işti când se coafează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca orice damă care se respectă, şefa Camerei Deputaţilor acordă mare atenţie „look-ului". Roberta Anastase este aşa de preocupată de aspect, încât nu ezită să apeleze la saloanele de înfrumuseţare de fiecare dată când situaţia o impune. Chiar dacă SPP-iştii sunt obligaţi să stea după ea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a fost surprinsă de fotoreproterii Click! la coafor, într-un salon de înfrumuseţare de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală.

Nu singură, ci însoţită de nu mai puţin de şase indivizi de la SPP. Băieţii nu au scăpat din ochi „obiectivul" pe durata celor aproapte trei ore cât a durat şedinţa la coafor. Potrivit informaţiilor primite de reporterii Click!, Roberta a apelat la serviciile coafezei, dar şi la machiaj facial.

Cel mai probabil, şefa Camerei Deputaţilor s-a pregătit pentru o întâlnire importantă la nivel înalt, din moment ce imediat după ce a părăsit salonul a demarat în trombă spre Palatul Parlamentului, la fel cum a venit: însoţită, discret, de cei de la SPP.

Citiţi articolul complet pe click.ro.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online