Restricţii de trafic, duminică, pentru organizarea mitingului PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul rutier va fi restricţionat, duminică după-amiază, în zona centrală a Capitalei, unde are loc mitingul Partidului Naţional Liberal la care sunt aşteptaţi să participe, potrivit protocolului de organizare a evenimentului, peste 15.000 de participanţi.

Circulaţia rutieră va fi restricţionată, duminică, între orele 15.00 şi 20.00, pe Calea Victoriei, (între Piaţa Victoriei şi Dem. I. Dobrescu), pe Strada Ştirbei Vodă (de la intersecţia acesteia cu Str. Berzei), pe Str. Dem. I. Dobrescu (între Bd. Ghe. Magheru şi Calea Victoriei), pe Str. Rosetti (între Bd. Nicolae Bălcescu şi Calea Victoriei) şi pe Str. Episcopiei (între Str. George Enescu şi Calea Victoriei), anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Poliţiştii spun că au stabilit ca autocarele şi microbuzele care îi vor transporta pe participanţii la miting să aibă puncte de întâlnire, la intrările în Bucureşti, la ora 14.00.

Astfel, vor ajunge la Fântâna Mioriţa cei care vin pe DN1, la Parcul Plumbuita, cei care se vin pe DN2, la rondul de la Cora Pantelimon, cei care vin pe DN3, la magazinul Dedeman de pe Şoseaua Giurgiului, cei care vin pe DN5, la staţia Lukoil de pe şoseaua Alexandriei, participanţii care vin pe DN6, la Policolor, pe Theodor Palady, simpatizanţii liberali care vin pe Autostrada A2 şi la Metro Militari, cei care ajung în Bucureşti pe Autostrada A1.

Potrivit protocolului încheiat de liberali cu municipalitatea, la miting vor participa peste 15.000 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”