Republica Moldova nu are ca prioritate aderarea la NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Republica Moldova nu are ca prioritate aderarea la NATO

Premierul moldovean Vlad Filiat a declarat într-un interviu pentru publicaţia rusă Kommersant că pentru Republica Moldova aderarea la NATO nu reprezintă o prioritate iar unificarea cu România este imposibilă.

"Este vorba despre multe speculaţii.(.....). Republica Moldova este un stat neutru, ceea ce este consfiinţit şi în Constituţie. Respectăm legea şi vom conduce ţara conducându-ne după prevederile Constituţiei. Vrem relaţii normale cu NATO, cel puţin apropiate de acel nivel pe care il are Rusia cu alianţa", a precizat Filiat într-un interviu.

Potrivit premierului moldovean, aspiraţiile Republicii Moldova se îndreaptă spre UE. "Tindem spre UE şi declarăm deschis acest lucru. NATO nu reprezintă o prioritate" a adăugat Filiat.

"Acesta este rezultatul propagandei comuniştilor din perioada alegerilor. Trebuie să încheiem cu speculaţiile referitoare la unificarea cu România. Republica Moldova s-a format ca stat şi oamenii care locuiesc aici se consideră cetăţeni ai acestei ţări. Populaţia nu vrea unificare, aceasta nu este posibilă nici din punct de vedere juridic. În programul nostru de guvernamânt există un punct referitor la semnarea Acordului de bază cu România şi Acordului de delimitare a frontierei moldo-române. Ne vom ocupa de toate acestea", a declarat premierul.

Acesta a precizat şi că autorităţile moldovene se exprimă pentru retragerea forţelor ruse de menţinere a păcii din Transnistria. "Presa rusă anunţă că premierul Filiat vrea să modifice formatul operaţiunii de menţinere a păcii din Transnistria. Dar acest nu este doar punctul meu de vedere. Această iniţiativă a fost exprimată şi anterior şi cred că a venit timpul să realizam acest lucru. În Republica Moldova nu există război. Da, este necesară retragerea militarilor şi muniţiilor", a mai spus Filiat pentru Kommersant.

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
„Uită de jocuri și sport”. Sfat pentru copii de la Alexandr Wang, cel mai tânăr miliardar din lume
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Dr. Sorina Ispas, specialist în diabet și nutriție, adevărul despre suplimentele alimentare pentru slăbit: cât de eficiente sunt și ce riscuri ascund
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești