Regulament nou de admitere la Academia de Poliţie: Cei care au obţinut în timpul liceului premii sau menţiuni la olimpiade nu mai susţin probele scrise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ în 2018 a fost publicat pe site-ul instituţiei, urmând ca aceasta să se desfăşoare în două etape, în perioada 31 iulie - 24 august.

O noutate este faptul că cei care au obţinut în timpul liceului premii sau menţiuni la olimpiade şcolare naţionale sau internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei nu mai trebuie să susţină probele scrise.

Concursul de admitere la facultăţile Academiei de Poliţie, respectiv Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, Facultatea de Pompieri, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, se va desfăşura în două etape, în perioada 31 iulie – 24 august 2018.

Prima etapă este şi cea eliminatorie şi constă în evaluarea medicală şi evaluarea performanţei fizice. Ele se vor desfăşura la sediul Academiei de Poliţie din Bucureşti, în perioada 3 - 13 august, în funcţie de fiecare facultate în parte, iar lista candidaţilor admişi pentru susţinerea probelor scrise va fi publicată în 14 august.

Etapa a doua – probele scrise – se va desfăşura între 16 şi 19 august, iar rezultatele vor fi afişate în 20 august.

La Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – specializarea Drept, Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră şi Facultatea de Jandarmi, proba de evaluare a cunoştinţelor va fi sub forma unui test grilă din istorie, limba română şi limba străină. La Facultatea de Pompieri, testul grilă cuprinde întrebări din algebră şi elemente de analiză matematică şi fizică (mecanică, moleculară şi termodinamică, electricitate). Pentru Facultatea de Arhivistică, probele eliminatorii constau în evaluarea medicală şi evaluarea psihologică, iar proba scrisă constă într-un test grilă la disciplina istorie.

Noutatea regulamentului este, însă, faptul că persoanele care au obţinut premii sau menţiuni la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei se pot înscrie la concursul de admitere fără să mai susţină probele scrise. De asemenea, cei care au obţinut premii sau menţiuni în perioada liceului, la olimpiadele naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, la disciplinele din cadrul probelor de evaluare a cunoştinţelor pentru facultăţile la care se înscriu, nu vor mai susţine probele scrise.

Taxa de înscriere este de 350 de lei, iar taxa anuală este de 3.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani