Reduceri masive de personal în aparatul central al MAI

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua organigramă a MAI, aprobată de Guvern, prevede înfiinţarea Direcţiei Generale Control şi Audit Intern, iar Agenţiile Naţionale Antidrog şi Împotriva Traficului de Persoane, precum şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională sunt transferate din subordinea ministerului sub comanda IGPR, informează NewsIn.

De asemenea, din cele 22 de direcţii generale aflate în prezent în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, doar şapte rămân neschimbate după data de15 martie, restul fiind transformate în simple direcţii.

Potrivit unor surse din Ministerul Administraţiei şi Internelor, înfiinţarea Direcţiei Generale Control şi Audit Intern este un pas care trebuia făcut cu mult timp în urmă, astfel că începând cu data de15 martie, când intră în vigoare noua organigramă, controalele profesionale, verificarea petiţiilor adresate ministrului, cercetarea administrativă a personalului care produce pagube materiale ministerului, cercetarea disciplinară şi cercetarea penală a personalului MAI pentru alte fapte decât cele de corupţie, activităţi desfăşurate până acum de Corpul de Control vor fi completate de cele desfăşurate de Direcţia Internă de Audit, respectiv verificarea activităţilor financiare şi consilierea managerilor unităţilor în legătură cu utilizarea resurselor.

Guvernul a mai hotărât ca Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie "Acvila" să fie reorganizat în cadrul Inspectoratului Jandarmeriei Române, potrivit ordonanţei de urgenţă aprobate de Guvern, la fel cum şi unităţile trecute în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, respectiv Agenţia Naţională Antidrog şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, precum şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, vor fi reorganizate.

Tot din data de15 martie, Institutul de Studii pentru Ordine Publică, structură specializată de învăţământ cu personalitate juridică, va trece din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor în subordinea Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

Reorganizarea MAI a redus numărul angajaţilor din aparatul central cu aproximativ o treime


Reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor a redus numărul angajaţilor din aparatul central al instituţiei cu 719 posturi, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din numărul total al angajaţilor, posturile fiind transferate la structurile operative, anunţă MAI.

În acelaşi timp, s-au redus şi funcţiile de conducere, cu un procent de 35 %, susţin reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Reorganizarea a fost făcută la propunerea vicepremierului şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, pentru eficientizarea activităţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului au fost efectuate o serie de modificări privind organizarea şi funcţionarea ministerului.

Dintre cele 22 de direcţii generale aflate în componenţa aparatului central al Ministerului Administraţiei şi Internelor au rămas numai 8, celelalte fiind comasate sau transformate în Direcţii cu rang inferior.