Recursul procurorilor în cazul Vîntu, judecat vinerea viitoare de către Tribunalul Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Bucureşti a stabilit ca vinerea viitoare să se judece recursul procurorilor în cazul patronului Realitatea, Sorin Ovidiu Vîntu, şi a lui Ion Ilie Cezar, deoarece anchetatorii nu au fost de acord cu cercetarea celor doi în stare de libertate, pentru şantajarea managerului postului TV, Sebastian Ghiţă, potrivit Mediafax.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a decis, joi seară, că Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar pot fi cercetaţi în libertate în dosarul în care sunt acuzaţi de şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

Procurorul de şedinţă aflat în sală la pronunţarea deciziei a declarat recurs, care va fi judecat, peste o săptămână, de către Tribunalul Bucureşti. Decizia a fost luată la capătul unei şedinţe de judecată care a durat aproape cinci ore şi după mai bine de o oră de deliberări.

Vîntu a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii Parchetului General, sub acuzaţia de şantaj şi acţiuni de ameninţare la adresa lui Sebastian Ghiţă. Managerul Realitatea Media, a înaintat, în 4 aprilie, o plângere către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care îl acuză pe Sorin Ovidiu Vîntu de ameninţare cu moartea şi şantaj la adresa lui şi a familiei sale.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete