Recursul procurorilor DNA în cazul lui Adrian Năstase, judecat pe 18 martie. Cererea avocaţilor de preschimbare a termenului, respinsă de magistraţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecarea recursului procurorilor DNA de eliberare condiţionată a fostului premier, Adrian Năstase, rămâne pe 18 martie

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins astăzi cererea înaintată de avocaţii lui Adrian Năstase. Ei au cerut preschimbarea termenului stabilit pentru judecarea recursului faţă de decizia de eliberare condiţionată a fostului premier.

Unul dintre avocaţi a spus că recursul a fost stabilit prea târziu, peste două săptămâni, ajungându-se astfel la 73 de zile de la decizia Judecătoriei Sectorului 4, ai cărei magistraţii au hotărât eliberarea condiţionată a fostului premier.

Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis, luni, spre Tribunalul Bucureşti motivarea recursului prin care contestă decizia de eliberarea condiţionată a fostului premier. Judecătoria Sectorului 4 a precizat în motivarea eliberării că Năstase este „un deţinut model“şi a ispăşit suficient din pedeapsă.

În 9 ianuarie, Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a constatat că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă în care Adrian Năstase ar putea fi eliberat şi a dat aviz favorabil.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii“, în care a fost acuzat în legãturã cu strângerea de fonduri pentru campania electoralã din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Fostul premier  este încarcerat din 26 iunie 2012.

În 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca zilele petrecute de fostul premier în Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, sã fie scăzute din condamnare. Instanţa a dispus atunci sã fie scăzută perioada din 20 până în 26 iunie 2012.

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cel mai nou portavion chinez, mai puțin performant decât unul american de 50 de ani
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Premierul Ilie Bolojan, despre zvonurile demisiei: „Dacă nu le convine Guvernul, să facă o majoritate și premierul pleacă”