PTB: Opt poliţişti reţinuţi pentru lipsire de libertate şi tortură. Ce au îndurat victimele după ce le-au reproşat agenţilor că nu poartă mască de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Adevărul

Opt dintre cei 9 agenţi de poliţie acuzaţi că au bătut în luna septembrie 2020 doi tineri în zona Eroii Revoluţiei au fost reţinuţi, miercuri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) pentru lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, respectiv complicitate la tortură. Un al nouălea poliţist a fost plasat sub control judiciar.

Potrivit unui comunicat al Parchetului Tribunalului Bucureşti remis „Adevărul”, din probele administrate până în prezent, a rezultat că la data de 01.09.2020, în jurul orelor 01.45, inculpaţii făceau parte dintr-un filtru de poliţie organizat în zona străzii Calea Şerban Vodă din mun. Bucureşti, context în care au fost abordaţi de persoanele vătămate G.M.I. şi G.T.N. care le-au adresat reproşuri cu privire la nepurtarea măştilor de protecţie în contextul epidemiologic SARS-COV2.

„În aceste împrejurări, în scopul pedepsirii persoanei vătămate G.M.I. pentru reproşurile adresate, 7 dintre inculpaţi având asupra lor armamentul din dotare au lipsit-o în mod ilegal de libertate, încătuşând-o şi transportând-o împotriva voinţei sale pe un teren viran situat la periferia mun. Bucureşti, sectorul 4, unde 5 dintre aceştia au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violenţe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare şi inferioare, dar şi în zona degetelor mâinilor şi a tălpilor. Totodată, unul dintre inculpaţi a supus persoana vătămată unor tratamente degradante”, se arată în comunicatul PTB.

Victimele, bătute apoi abandonate de poliţişti

În tot acest timp, ceilalţi doi agenţi de poliţie au asistat în mod pasiv la violenţele exercitate asupra persoanei vătămate, arată sursa citată.

„După exercitarea actelor de violenţă, victima a fost abandonată pe respectivul teren viran. În acelaşi timp, alţi doi inculpaţi au lipsit-o în mod ilegal de libertate pe persoana vătămată G.T.N., în intervalul 01.45 – 02.00. Astfel, după încătuşarea nelegală a acesteia, au încuiat-o în autospeciala ce le fusese repartizată, peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate, şi au transportat-o în zona Zeţari din Bucureşti, sectorul 5, unde au descătuşat-o şi abandonat-o pe o stradă întunecată”, se mai arată în comunicatul PTB.

În cauză cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG