Psihiatrul Gabriel Diaconu explică sinuciderea şocantă de la Timişoara, unde o femeie s-a aruncat de pe un bloc împreună cu cei doi copii ai săi

Psihiatrul Gabriel Diaconu a vorbit pe pagina sa de Facebook despre cazul femeii care s-a aruncat de pe un bloc, în Timişoara, explicând mecanismele psihice care  pot să facă o mamă să se sinucidă şi să-şi ucidă, în acelaşi timp, copiii.

Psihiatrul subliniază că evenimentul este unul extrem de tragic, nişte oameni murind prematur, iar acei copii nemeritând o moarte violentă. 

„Îmi aleg cu grijă cuvintele. Sub nicio formă, oricare ar fi mecanismul, ori explicaţia propusă, nu poate schimba dimensiunea tragică, prin finalitate. Nişte oameni au murit, prematur. Copii care meritau mai mult decât o moarte violentă”, a scris Diaconu. 

Gabriel Diaconu este de părere că un mama ar fi trecut printr-o psihoză, care are la bază delirul, provocat de mai multe şocuri emoţionale, acesta fiind un prim motiv care a dus la această tragedie. 

„Principala cale spre cupleta sinucidere/ pruncucidere este o tulburare acută, severă şi teribilă cât priveşte testarea realităţii. Vorbim evident de psihoză. Psihozele sunt generate de - în covârşitoare parte - dificultatea creierului de-a formula coerent atât lumea intimă a individului, dar şi relaţia cu mediul lui înconjurător. Elementul central al psihozei este delirul (cum spun americanii) sau ideaţia delirantă (cum spun ceilalţi). 

Şocurile emoţionale pe care le poate suferi îl aruncă într-un univers al cogniţiilor bizare, chinuitoare. Capacitatea lui psihică poate fi serios afectată. Suicidul, aici, vine la capătul unui lanţ de convingeri nefireşti, care includ dimensiunea viaţă-moarte, anulează instincte de conservare şi empatia faţă de altă persoană”, a mai scris psihiatrul. 

O sinucidere din răzbunare 

O a doua variantă este că femia suferea de „complexul Medeea”, ce are la bază povestea Lânei de Aur, în care Medeea, simţindu-se trădată de soţul său care a fugit, îşi omoară copii ca formă supremă de răzbunare împotriva bărbatului. 

„Răzbunarea de sânge, şi cu sânge, este adânc întipărită în mintea oamenilor. Drept urmare tatăl poate ucide fiica, spre exemplu, dacă i-a pătat numele sau l-a dezonorat. Fratele are voie să se întoarcă, la limită chiar este obligat să, împotriva propriilor rude dacă a fost umilit, sau dacă familia a părăsit căile, tradiţia sau rigorile culturii ori religiei.

Feuda sângelui, în România, continuă să subziste în anumite forme, majoritatea incomplete şi de cele mai multe ori ”umbre ale trecutului”. Elementul central rămâne trădarea, umilinţa, sentimentul prevalent că doar prin sacrificiu uman poţi obţine o ”reparaţie” sau o formă (bizară poate, dar adecvată cultural) de justiţie primitivă”, a spus acesta. 

Medicul mai este de părere că specialiştii nu pot interveni sau submina 100% aceste deviaţii mintale, deoarece „psihiatria şi psihologia sunt doar parţial echipate să intervină. Sănătatea mintală n-o faci aseptic, într-un laborator, într-o cutie a propriilor teorii. Aplicabilitatea ei în viaţa reală e tot ce face diferenţa”.

„Am tratat, în anii mei de practică, femei care aveau atât idei de sinucidere cât şi porniri obsesionale violente împotriva propriilor copii. Frecvent aveau ele însele, în propria biografie, un istoric de violenţă, adversitate precoce în viaţă, răni adânci şi traume emoţionale, ocazional adicţie, respectiv dificultăţi să-şi reprezinte emoţional anumite împrejurări”, a adăugat psihiatrul. 

„Oamenii ar putea să afle, deodată, că sunt capabili de marea violenţă. Astfel de energii subit descătuşate văd comportamentul omului într-o evoluţie nucleară, catalitică, o veritabilă fisiune a propriului psihic, unde nimic nu se termină până când ultimul atom de agresivitate este consumat. Şi nu putem opri reacţia în lanţ.

Putem doar să oferim grijă, adăpost, sprijin farmaceutic pentru calmarea acelor trăiri convergente, concomitente. Iar, prin asta, să salvăm o viaţă, poate chiar mai multe”, a spus Gabriel Diaconu