Protest al cadrelor medicale și amenințări cu greva

0
Publicat:

Sindicaliştii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară" continuă programul de proteste, cu acţiuni de pichetare a unităţilor sanitare din ţară, organizate joi. Mai exact, în intervalul orar 12:00 - 12:30, unităţile sanitare sunt pichetate de cadrele medicale fără întreruperea activităţii, „ca un semnal de avertizare prealabilă a guvernanţilor privind riscul declanşării grevei generale adresat politicienilor care tocmai vor fi (re)instalaţi la putere".

Cadrele medicale amenință cu greva generală în sistem

Tot joi, reprezentanţii Federaţiei sindicale lansează protestul "Demisia medicilor din contractele individuale de muncă aferente gărzilor suplimentare (CIM-urile cu timp parţial, aferente gărzilor suplimentare normei de bază)".

Din momentul lansării acţiunii toţi medicii care efectuează gărzi au posibilitatea de-a adera la această formă de exprimare a nemulţumirii faţă de modalitatea în care este recompensată participarea la asigurarea continuităţii serviciilor medicale. De pe platforma dedicată protestului în numele medicilor care subscriu la această acţiune va fi transmisă către unităţile sanitare şi către guvernanţi Înştiinţarea privind intenţia de a demisiona", precizează organizaţia sindicală, într-un comunicat de presă.

Pe lista revendicărilor se află, printre altele, acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala Lege a salarizării, adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătăţii (în forma stabilită cu partenerii sociali) şi aplicarea acestuia prin acordarea a cel puţin 50% din diferenţa dintre salariile de bază actuale şi cele prevăzute în proiectul de lege, actualizarea valorii indemnizaţiei de hrană luând ca referinţă salariul minim în plată şi scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor, deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate, creşterea ponderii cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.   

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!