Procurorii militari încep audierile în dosarul privind modul de intervenţie a jandarmilor la protestele de vineri seară din Piaţa Victoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii militari, care fac cercetări cu privire la modul de intervenţie a jandarmilor şi la incidentele petrecute la manifestaţia de vineri seară din Piaţa Victoriei, vor începe luni audierile, persoanele rănite în urma intervenţiei jandarmilor fiind chemate în cursul acestei zile la sediul Parchetului Militar pentru a le oferi date anchetatorilor.

Peste 30 de persoane au solicitat certificate medico-legale şi au depus plângeri împotriva jandarmilor, în ultimele două zile.

Procurorii militari i-au invitat la Parchetul Militar pe toţi care au participat la protestul de vineri seară şi au fost răniţi în urma intervenţiei jandarmilor sau pot furniza informaţii importante despre violenţele din Piaţa Victoriei. Oamenii sunt chemaţi luni şi marţi la sediul Parchetului Militar Bucureşti de pe Strada George Georgescu 2 din sectorul 4.

Sâmbătă şi duminică, în jur de 30 de persoane care au fost agresate de jandarmi la protestele de vineri seară au mers la Institutul de Medicină Legală pentru a obţine certificate care să ateste agresiunile şi au depus plângeri penale la Parchet. Pe lângă certificate medico-legale, mulţi au ataşat şi imagini filmate în timpul violenţelor.

Parchetul General a anunţat sâmbătă că procurorii militari din cadrul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-au sesizat din oficiu, fiind înregistrat un dosar penal cu privire la modul de intervenţie a jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia din Piaţa Victoriei. De asemenea, Parchetul Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti urmează să fie colectate inclusiv sesizările depuse  la secţiile de poliţie, iar toate plângerile penale depuse vor fi înregistrate sub număr unic.

Incidente extrem de violente au avut loc vineri seară la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte zeci de mii de oameni.

Astfel de incidente s-au produs pe tot parcursul protestului - unele persoane au forţat gardurile în zona din faţa Guvernului şi au aruncat cu diverse obiecte, în special sticle de plastic, iar scutierii au intervenit cu grenade cu gaze lacrimogene şi cu tunul cu apă.

Înainte de miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare.

Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească. Cei doi jandarmi au fost scoşi de un grup de manifestanţi paşnici, care au făcut scut uman în jurul celor doi jandarmi şi i-au escortat până la un grup de jandarmi, care nu au intervenit pentru a-şi salva colegii. Armele celor doi jandarmi care au fost bătuţi au fost sustrase.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut procurorului general Augustin Lazăr să fie începute de urgenţă cercetări pentru stabilirea modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei pentru restabilirea ordinii publice la protestele de vineri seară din Piaţa Victoriei la care au luat parte câteva zeci de mii de oameni. De asemenea, Iohannis a solicitat procurorului general stabilirea legalităţii intervenţiei şi identificarea persoanelor şi a gradului de implicare sau vinovăţie a tuturor celor care au luat parte la incidentele violente petrecute în Capitală.

Intervenţia în forţă a Jandarmeriei la protestele din Piaţa Victoriei a fost justificată de provocările huliganilor, iar reacţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a vorbit despre intervenţia brutală a jandarmilor, a fost prematură, a susţinut ministrul de Interne Carmen Dan. Ea a spus că nu şeful statului trebuie să se pronunţe asupra legalităţii intervenţiei jandarmilor, ci Parchetul Militar şi speră ca imparţialitatea actului de justiţie să nu fie influenţată de afirmaţiile preşedintelui.

În urma violenţelor din Piaţa Victoriei, 452 de oameni au fost asistaţi medical, dintre care 70 au fost transportaţi la spital, între ei fiind şi 11 jandarmi. 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente