Procurorii DNA Alba efectuează percheziţii domiciliare în 50 de locaţii, într-o cauză privind suspiciuni legate de fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Direcţia Naţională Anticorupţie FOTO Arhivă

Direcţia Naţională Anticoruţie a anunţat că Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, pentru faptul comise în perioada 2021-2022, fiind făcute percheziţii în 50 de locaţii, inclusiv instituţii publice. Potrivit unor surse judiciare, instituţiile publice sunt IPJ Alba şi câteva sedii de poliţie.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate corupţiei şi de fraudare a fondurilor europene, comise în cursul anilor 2021 şi 2022. În cursul zilei de 09 iunie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în 50 de locaţii situate pe raza judeţului Alba, din care 10 sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale”, se arată în comunicatul DNA. Potrivit unor surse juridice instituţiile publice sunt IPJ Alba şi câteva sedii de poliţie.

„În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţiei Generale Anticorupţie, Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, mai precizează sursa citată. 

Potrivit surselor citate, mai mulţi poliţişti sunt suspectaţi ca asigurau protecţie unor firme de exploatare a lemnului.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux