Procurorii au clasat dosarul „Sparanghelul”, deschis după ce 2.000 de muncitori s-au îmbulzit în aprilie pe Aeroportul din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto: Inquam Photos/ Raul Ştef

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au clasat dosarul "Sparanghelul" în care s-a cercetat nerespectarea măsurilor de siguranţă în cazul celor aproape 2.000 de persoane care plecat la muncă în străinătate de pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu", pe motiv că "fapta nu există".

În luna aprilie, în timpul stării de urgenţă, când autorităţile recomandau distanţarea socială, aproape 2.000 de oameni s-au înghesuit în parcarea aeroportului din Cluj-Napoca, români care voiau să plece la muncă în străinătate cu zboruri de tip charter.  Ca urmare a acordării permisiunii pentru efectuarea curselor charter pentru transportul muncitorilor sezonieri, în parcarea aeroportului s-au prezentat 1.962 de persoane ce intenţionau să ajungă cu 12 curse neregulate cu destinaţia Berlin, Dusseldorf şi Bade-Baden, însă niciuna nu s-a îmbolnăvit şi nici nu a fost carantinată, relatează Agerpres.

"Având în vedere că în urma probelor administrate s-a constatat că persoanele care s-au aflat în incinta Aeroportului Internaţional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca la data de 09.04.2020, nu au încălcat măsurile de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, în cauză este împiedicată punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C. pen. deoarece fapta sesizată nu există", potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Procurorii au mai arătat că nu au fost respectate normele de distanţare fizică, însă această situaţie nu a fost urmată de răspândirea infecţiei.

"Din probele administrate mai rezultă că, la data de 09.04.2020, în incinta Aeroportului Internaţional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca nu au fost respectate măsurile de distanţare fizică prevăzute de art. 3 alin 1. C.pen. din Ordonanţa militară nr. 1/2020 şi de art. 7 alin 1 din Ordonanţa militară nr. 3/2020, însă încălcarea acestor măsuri nu a avut ca urmare răspândirea infecţiei cu noul coronavirus", au precizat procurorii.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”