Primarul oraşului Voluntari a fost trimis în judecată de DNA
0Procurorii anticorupţie i-au trimis azi în judecată pe primarul din Voluntari, Florentin Pandele, arhitectul şef al instituţiei, Iosif Moscu, secretarul general Carmen Şerban şi pe alte trei persoane pentru fals, în legătură cu modul de obţinere a autorizaţiilor de construire a ansamblului rezidenţial de locuinţe Athos, se arată într-un comunicat al DNA citat de NewsIn.
În rechizitoriul întocmit de procurori s-a reţinut că, în cursul anului 2007, Oguz Yilmaz a cumpărat de la Gheorghe Florea, contra sumei de 320.000 de euro, un teren amplasat în oraşul Voluntari, pentru a construi ansamblul rezidenţial ATHOS prin intermediul firmei lui Oguz Yilaz şi Liliana Filip, SC Real Construction Companies Group SA.
Anchetatorii susţin că Oguz Yilmaz, cu complicitatea Lilianei Filip, i-a oferit lui Gheorghe Florea suma de 180.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Voluntari în vederea obţinerii certificatului de urbanism şi autorizaţia de construire pentru ansamblul rezidenţial ATHOS.
La data de 25 septembrie 2007, afirmă procurorii, Florentin Costel Pandele, în calitate de primar al oraşului Voluntari, împreună cu subordonaţii săi, Carmen Şerban (secretar al primăriei) şi Iosif Moscu (arhitect şef al primăriei), au eliberat, în fals, autorizaţia de construire pentru ansamblul rezidenţial ATHOS.
Pentru ca Oguz Yilmaz şi Liliana Filip să poată obţine avizele ce lipseau la momentul emiterii autorizaţiei de construire, susţine DNA, Florentin Costel Pandele, Carmen Nicoleta Şerban şi Cristian Iosif Moscu au emis în fals un nou document intitulat “anexă la certificatul de urbanism”, omiţând să îl dateze şi să îl înregistreze.
În perioada noiembrie – decembrie 2007, Oguz Yilmaz şi Liliana Filip au folosit acest nou înscris falsificat pentru a solicita avizul de mediu de la Agenţia de Mediu Bucureşti şi pentru a obţine avizarea Planului Urbanistic Zonal de către Consiliul Judeţean Ilfov, precizează anchetatorii.
Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Oguz Yilmaz, Liliana Filip şi Gheorghe Florea, pentru ca instanţa să dispună confiscarea specială a sumei de 180.000 de euro.