Primarul care a făcut 10 zile greva foamei: „Sănătatea nu trebuie să fie împărţită politic“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Morar, primarul oraşului Ulmeni, a făcut greva foamei timp de 10 zile.

Pe 15 aprilie, Lucian Morar, primarul oraşului Ulmeni, a luat decizia să intre în greva foamei. Timp de 10 zile, a îndurat vântul şi ploaia din Bucureşti într-un cort instalat lângă Ministerul de Interne şi cel al Sănătăţii, doar pentru a-şi face glasul auzit.

Lucian Morar solicită un centru de ambulanţă pentru oraşul său şi a arătat în scrisoarea de protest, pe care a înaintat-o chiar şi preşedintelui României, Klaus Iohannis, că a făcut demersuri în acest sens încă din anul 2011. Edilul a decis să intre în greva foamei după ce, la inaugurarea Laboratorului de Radioterapie cu Energii Înalte de la Baia Mare, Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii, a declarat public că se va înfiinţa, în schimb, o staţie de ambulanţă în comuna Ariniş, situată la aproape 11 km de Ulmeni.

„Singurul lux pe care mi l-am permis a fost, sâmbătă seara, să fac un duş“, a spus edilul care a trăit timp de 10 zile doar cu apă şi a refuzat orice ajutor al ambulanţei.

Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, a transmis că „nu intră în atribuţiile ministrului şi nici ale Ministerului avizarea şi aprobarea înfiinţării de substaţii de ambulanţă”.

Primarul din Ulmeni s-a întâlnit pe 19 aprilie cu secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, cel care are în subordine serviciile medicale de urgenţă. Acesta avea pregătit dosarul depus de-a lungul anilor de edilul maramureşean pentru înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă şi două solicitări din partea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş, privind înfiinţarea unei staţii la Ariniş. După întâlnirea cu Raed Arafat s-a luat decizia ca după sărbătorile pascale să aibă loc comisia interministerială care va trebui să decidă dacă staţia se va deschide la Ulmeni sau la Ariniş.

Primarul este sceptic că totul se va rezolva în favoarea oraşului său „Acolo unde primarii au păcatul de a nu fi « roşii»“. Lucrurile merg mult mai prost şi mult mai greu sunt aprobate proiectele“, concluzionează Lucian Morar.

În oraşul Ulmeni a existat staţie de ambulanţă încă de pe vremea când era comună, dar în anul 2005 a fost desfiinţată. La Ariniş, a avut loc deja prima inspecţie în teren la amplasamentul viitoarei substaţii de ambulanţă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor