Primarul Capitalei: Dacă un club nu are autorizaţie de funcţionare, trebuie închis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma incendiului produs, sâmbătă dimineaţă, la Clubul Bamboo, în urma căruia 41 de persoane au ajuns la spital, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a scris pe pagina sa de Facebook că, dacă un club nu are autorizaţie de funcţionare, acesta trebuie închis.

"Incendiu la un club din Capitală! Nu sunt victime, Slavă Domnului! Am alertat toate autorităţile responsabile. Din punctul meu de vedere, în cazul în care un club nu are autorizaţie de funcţionare de la sectorul pe raza căruia se află, aşa cum prevede legea, trebuie închis. Numai aşa va întelege toată lumea că legile trebuie respectate de toţi şi că nu se joacă nimeni cu vieţile oamenilor”, susţine Gabriela Firea într-o postare pe Facebook.

Primarul Sectorului 2, Mihai Mugur Toader, spune că nu există nicio autorizaţie emisă de către primărie pentru Clubul Bamboo, precizând că administratorii localului au depus dosar pentru emiterea autorizaţiei de funcţionare, dar acesta era incomplet şi a fost retras pentru completare.

Viceprimarul Sectorului 2 al Capitalei, Dan Cristian Popescu, a declarat în cadrul unei interveţii la Digi 24 că clubul Bamboo „nu avea autorizaţie de funcţionare. Managerii clubului au fost amendaţi şi anul trecut şi urmau să fie amendaţi şi în ianuarie“. De asemenea viceprimarul Popescu a precizat că, din cauza neregulilor, urma să fie suspendată activitatea clubului. El a precizat însă că planul de acţiune la incendiu al clubului era avizat de ISU.

Nu exista autorizaţie de securitate la incendiu

Clubul Bamboo nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, avea doar un aviz de securitate la incendiu, eliberat în anul 2009. 

Lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu a fost amendată de mai multe ori, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, Daniel Vasile. 

Potrivit acestuia, momentul în care patronii s-au apucat de construcţie au cerut avizul de securitate la incendiu, au depus documentele, au primit avizul, după aceea ar fi trebuit să ceară şi să obţină autorizaţia de securitate la incendiu, însă nu au făcut-o, motiv pentru care ISU a dat mai multe amenzi. 

Deficienţele constatate nu puteau determina suspendarea activităţii

 

ISU mai lămureşte că deficienţele constatate nu puteau determina suspendarea activităţii, conform HG 915.

Aspecte pentru care inspectorii de prevenire pot dispune măsura complementară de oprirea funcţionării:

1.   Depăşirea numărului de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistenţă la foc;

2.   Neasigurarea numărului minim de căi pentru evacuare, faţă de valoarea de referinţă;

3.   Reducerea prin elemente de construcţie, cu mai mult de 25% din valoarea de referinţă a înălţimii/lăţimii căilor de evacuare, în condiţiile în care deficienţa nu poate fi înlăturată pe timpul controlului;

4.   Neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă;

5.   Neechiparea cu instalaţii/sisteme de desfumare ori instalaţii de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanţă cu valoarea de referinţă;

6.   Categorii de construcţii sau amenajări la care nu au fost identificate data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a lucrărilor de construcţii sau momentul punerii în funcţiune

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul