Prima autostradă urbană nu va fi gata de 1 decembrie. Ministrul Transporturilor: Constructorul are probleme de lene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima autostrada urbană din România nu va fi gata de 1 decembrie.  Motivul: constructorul suferă de lene. Ministrul Transporturilor Lucian Şova a fost astăzi în vizită la „ciotul” de autostradă urbană care străpunge şoseaua Petricani iar la final a anunţat că firma care trebuie să finalizeze drumul îi minte pe români.

În replică, reprezentantul constructorului susţine că nu termină autostrada până la 1 Decembrie din cauza condiţiilor 

„Sunt nemulţumit de modul în care antreprenorul de pe acest lot îşi îndeplineşte obligaţiile şi nu numai aici, ci şi pe segmente de cale ferată şi pe alt segment de autostradă unde mai are contract cu Compania de Drumuri şi sunt dispus, până în ultima zi de mandat, să iau cele mai severe măsuri împotriva acestui antreprenor, care de fapt nu minte compania, nu minte ministerul, îi minte pe români", a declarat Lucian Şova.

Întrebat dacă firma contractantă este penalizată până acum, ministrul a spus: "Este penalizat. Penalităţile curg. Eu am informaţii de la companie că notificările privind penalităţile de întârziere au fost făcute. Sigur că ele se vor încheia în ziua în care segment de autostradă va putea fi folosit. Până atunci calculăm. (...) Am informaţii generale că ar fi vorba de 0,1% pe zi de întârziere".

El a spus că nu mai există niciun fel de bariere administrative pentru constructor şi că singurele probleme pe care le au sunt legate de lene.

"Au întâmpinat probleme de lene cred şi de slabă mobilizare, pentru că de mai bine de cinci luni, cel puţin, nu au mai întâmpinat nicio problemă administrativă (...) S-au plâns de faptul că erau nişte stâlpi de la Electrica pe care trebuiau să îi mute şi îi încurcau, dar acest lucru nu înseamnă că aici nu ar fi trebuit să fie gata alocarea încă de astă vară", a afirmat Şova.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”