PressOne: Şeful Autorităţii Electorale Permanente, acuzat de plagiat în teza de doctorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Mituleţu-Buică foto aep

Constantin-Florin Mituleţu-Buică, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) a plagiat peste jumătate din teza de doctorat susţinută în 2016 la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (UNAP), scrie PressOne. 124 de pagini din cele 211 ale doctoratului său în Informaţii şi Securitate Naţională sunt incontestabil copiate, 41 dintre ele chiar de la îndrumătorul său, Constantin Iordache.

Teza de doctorat a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente are un titlul imposibil de reţinut: „Cadrul juridic privind controlul autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării pentru respectarea drepturilor omului în situaţia de conflict armat şi operaţii de menţinere a păcii”. 

Mituleţu-Buică a obţinut titlul de doctor la finalul anului 2016, iar confirmarea titlului a primit-o din partea CNATDCU la începutul lui 2017, 

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a urmat, în afară de studiile doctorale, mai multe cursuri de scurtă durată la Academia SRI şi la UNAP. 

În timp ce urma studiile doctorale la UNAP, Mituleţu-Buică l-a angajat în funcţia de consilier personal pe fiul îndrumătorului lui, George-Răzvan Iordache. Se întâmpla în martie 2015, cu un an jumătate înainte de susţinerea tezei de doctorat, pe vremea când Mituleţu-Buică era doar vicepreşedinte al AEP.

Mituleţu-Buică a  fost numit în 2019 preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente după ce a fost propus, susţinut şi votat în Parlament de PSD, al cărei membru a fost. Ascensiunea sa are legătură cu calitatea de membru PSD: a ajuns consilier în Parlamentul României, s-a înscris la doctorat, iar apoi a ajuns vicepreşedinte, secretar general şi, acum, preşedinte al AEP. 

El şi-a început cariera profesională ca şef de tură şi de depozit de carburanţi la o serie de firme din Craiova în timp ce era student la zi la Târgu Jiu, aflat la 109 km distanţă.

Raportul de verificare cu TurnitIn - unul dintre cele mai performante softuri de verificare a similitudinilor existente în lume- a indicat un procent de similitudine de 56%. 

După această analiză online, am verificat în mod individual toate indiciile identificate de soft pentru a stabili dacă a fost aplicată citarea în conformitate cu standardele academice – cu ghilimele şi menţionarea sursei – sau dacă este vorba despre un plagiat. 

Astfel, la finalul verificării concluzia este una fără dubii: cel puţin 124 de pagini din cele 211 ale tezei de doctorat a lui Constantin-Florin Mituleţu-Buică – reprezentând 58,76% din lucrare – sunt plagiate. 

Există o explicaţie pentru procentul de mai sus, uşor mai mare decât cel identificat de TurnitIn: Mituleţu-Buică a plagiat în teză porţiuni mai mari de text decât cele identificate de TurnitIn, însă acestea au fost reformulate destul de mult astfel încât softul nu le-a identificat ca atare.

În plus faţă de toate sursele online pe care le-am putut documenta ca fiind cele din care Mituleţu-Buică a plagiat, mai există multe alte paragrafe disparate, mai scurte, care sunt şi ele plagiate, ceea ce, la o analiză mai profundă a tezei, ar putea ridica semnificativ acest procent, scrie Emilia Şercan în investigaţia sa din PressOne

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate