Preşedintele CNCD, despre amenda aplicată preşedintelui Iohannis: Nu cred că există în România judecător care să menţină decizia majoritară de sancţionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, afirmă că este gata să îşi motiveze opinia separată în cazul sancţionării preşedintelui Klaus Iohannis pentru folosirea etichetei „penali". Preşedintele CNCD mai spune că nu crede că există vreun judecător în România care să menţină decizia de amendare a şefului statului.

„8,3 km - 43,2 min - gata de motivarea opiniei separate - nu cred că există în RO judecător care să menţină decizia majoritară de sancţionare de astăzi în speţa cu "penali" - şi prin opinia minoritară vom pune la dispoziţia jidecatorului toate motivele de fapt şi de drept să coreteze decizia de astăzi", a scris preşedintele CNCD, miercuri seară, pe Facebook.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, miercuri, în urma unei sesizări a redacţiei Lumea Justiţiei (luju.ro), că eticheta ”penali” folosită de către preşedintele Klaus Iohannis reprezintă discriminare şi l-a amendat pe şeful statului cu 2.000 de lei. În cazul şefei DNA Laura Codruţa Kovesi, s-a stabilit că formularea "festivalul inculpaţilor" este în limitele libertăţii de exprimare.

„Utilizarea termenului “penali” de către preşedintele României, Klaus Iohannis, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate a persoanelor care se află în procedură judiciară fara a fi condamnaţi, potrivit art. 2, alin. 1, si art 15. din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 2000 lei", a decisi CNCD, votul fiind 5 la 4.

Tot miercuri, CNCD a stabilit că "utilizarea termenului de “festivalul inculpaţilor” de către procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, nu excede libertăţii de exprimare, conform jurisprudenţei CEDO în domeniu", hotărârea fiind adoptată cu unanimitate de voturi.

"Colegiul director recomandă ambelor pesoane să evite formulările care sunt de natură să afecteze dreptul la demnitate al persoanelor cercetate penal şi în cazul cărora nu există o hotârâre judecătorească definitivă şi irevocabilă", afirmă CNCD.

Preşedintele CNCD, Asztalos Csaba, a declarat, la Digi 24, că decizia în cazul şefului statului a fost luată cu cinci voturi "pentru” şi patru "împotrivă”, fiind "un scor strâns”.

El spunea că cei patru membri care s-au opus amendării şefului statului, prinre care se numără şi el, vor face o opinie separată. 

Asztalos Csaba a mai afirmat că, în opinia colegilor care au considerat că sintagma "nişte penali” este discriminatorie, această adresare a vizat "persoane faţă de care nu există o decizie irevocabilă în instanţă”, iar termenul "penal” are un sens peiorativ. 

„Domnul preşedinte este în sens larg om politic, care a făcut o declaraţie politică la un subiect de interes public, critici şi atacuri cu privire funcţionarea sistemului de justiţie. În aceste situaţii libertatea de exprimare este mult mai largă, se pot folosi chiar şi exprimări care şochează, care duc la indignare”, mai spunea preşedintele CNCD. .

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis consideră că decizia CNCD este una politică şi o va contesta în instanţă.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”