Preot fals, în acceleratul Bucureşti-Timişoara
0Un bărbat îmbrăcat în haine bisericeşti le-a cerut bani călătorilor din trenul accelerat 1621 Bucureşti-Timişoara, pentru renovarea mănăstirii Sfântul Prooroc Ilie din Piatra Neamţ.
Un bărbat îmbrăcat în haine bisericeşti le-a cerut bani călătorilor din trenul accelerat 1621 Bucureşti-Timişoara, pentru renovarea mănăstirii Sfântul Prooroc Ilie din Piatra Neamţ. Poliţiştii de la Transporturi l-au legitimat şi au ajuns la concluzia că este pur şi simplu un escroc. Numele lui este Petru I., este din Ghioroc, judeţul Arad, şi nu are nici o calitate religioasă. Poliţiştii au găsit chitanţe false la doi dintre cei 20 de călători care l-au crezut pe falsul preot şi i-au dat câte 20.000 sau 50.000 de lei.
"Pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals", a declarat şerban Pitter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş.