Poliţiştii locali din Bucureşti vor maşini electrice şi hibrid. Ce dotări solicită şi care este valoarea achiziţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii locali au deja în dotare trotinete electrice

Poliţia Locală Bucureşti a anunţat că vrea să cumpere zece maşini electrice şi un vehicul hibrid pentru care este dispusă să plătească peste 1,5 milioane de lei din fonduri bugetare. Ofertele pot fi depuse până pe 8 ianuarie 2019.

Poliţia Locală vrea ca maşinile să fie noi, cu patru uşi şi să aibă minim 100 CP şi o autonomie de 230 de kilometri. Bateria trebuie să aibă o capacitate minimă de 40 kwh, timp de încărcare baterie full maxim 16 ore şi încărcare rapidă în 45 de minute. Vehiculele mai trebuie să aibă geamuri electrice în partea din faţă, tapiţerie textilă de culoare închisă, ABS şi senzori de parcare sau asistenţă la parcare.

Culoarea exterioară dorită este albă, neagră, albastră sau nuanţe de albastru.

Din valoarea totală a contractului, 138.273 lei vor fi alocaţi pentru maşina hibrid, şi 1,38 milioane lei pentru autovehiculele electrice.

Câştigătorul licitaţiei va avea obligaţia să pună dispoziţie cel puţin o staţie de încărcare rapidă, fără costuri adiţionale din partea instituţiei de stat, arată economica.net. Garanţia pentru maşini este de minim 60 luni, fără limită de kilometri, iar bateria trebuie să vină cu o garanţie de cel puţin opt ani.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG