Poliţiştii au prins, în această săptămână, aproape o sută de persoane date în urmărire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au prins 96 de persoane date în urmărire şi au găsit 80 de persoane dispărute FOTO Adevărul

Aproape o sută de persoane urmărite pentru a fi arestate şi 80 de persoane dispărute au fost găsite în această săptămână, informează Poliţia Română.

Poliţiştii au reuşit să prindă săptămâna aceasta 96 de persoane urmărite la nivel naţional, dintre care 81 erau căutate pentru executarea pedepselor cu închisoare, în urma unor decizii ale instanţelor judecătoreşti. De asemenea, poliţiştii au prins şi 14 persoane pe ale căror nume fuseseră emise mandate de arestare. Una dintre persoane a fost internată într-o unitate medicală, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

De asemenea, poliţiştii au găsit 80 de persoane dispărute, dintre care 45 erau minori. Copiii nu fuseseră victimele vreunei infracţiuni. Ei au fost încredinţaţi familiilor sau au fost internaţi în centrele pentru minori.

Una dintre persoanele date în urmărire este un tânăr de 22 de ani, din judeţul Vrancea, care a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru tâlhărie. Acesta a fost prins în 20 martie, de poliţiştii de la Investigaţii Criminale Galaţi.

În aceeaşi zi, poliţiştii hunedoreni au prins un bărbat de 58 de ani, din judeţul Timiş, care a fost dat în urmărire după ce a primit o pedeapsă de 12 ani de închisoare pentru infracţiuni la regimul stupefiantelor.

Un alt bărbat, în vârstă de 26 ani, din judeţul Teleorman, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru viol, a fost prins în 15 martie de poliţiştii de la Investigaţii Criminale din judeţul Argeş.
 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani