Poliţiştii au dat peste 10.000 de amenzi în valoare de aproape 3,6 milioane de lei. Peste 600 permise de conducere reţinute şi 222 certificate de înmatriculare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că angajaţii instituţiei au intervenit, sâmbătă, la 4.224 de evenimente, dintre care 2.419 circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.805 situaţii de urgenţă, în special pentru acordarea primului ajutor medical. Astfel poliţiştii şi jandarmii au aplicat peste 10.000 de sancţiuni în valoare de circa 3,6 milioane lei, iar 600 de permise de conducere au fost reţinute şi 222 de certificate de înmatriculare.

„Sâmbătă, 29 ianuarie a.c., structurile Ministerului Afacerilor Interne au acţionat la nivelul întregii ţări pentru prevenirea şi combaterea faptelor nelegale şi au asigurat intervenţia în cazul unor situaţii de pericol pentru cetăţeni. Astfel, angajaţii MAI au intervenit la 4.224 de evenimente, dintre care 2.419 circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.805 situaţii de urgenţă, în special pentru acordarea primului ajutor medical”, arată comunicatul de presă al MAI.

Infracţiuni sesizate sau constatate

Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore, la nivelul structurilor de poliţie au fost sesizate 713 posibile infracţiuni, aproape jumătate dintre acestea fiind contra patrimoniului.

Poliţiştii au prins în flagrant 124 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 138 de fapte penale, şi au depistat 4 persoane urmărite naţional sau internaţional.

De asemenea, efectivele de jandarmi au prins în flagrant 5 autori de infracţiuni.

În urma activităţilor desfăşurate de structurile MAI au fost dispuse măsuri preventive pentru 17 persoane.

Sancţiuni contravenţionale aplicate

La misiunile desfăşurate, poliţiştii şi jandarmii au aplicat 10.721 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3,6 milioane de lei. De asemenea, în urma acţiunilor care au vizat menţinerea siguranţei pe drumurile publice şi prevenirea accidentelor rutiere,  au fost reţinute 645 permise de conducere şi 222 certificate de înmatriculare.

Intervenţii în situaţii de urgenţă şi persoane salvate

Pe parcursul intervenţiilor pompierilor, au fost salvate 9 persoane şi s-a acordat asistenţă medicală de urgenţă pentru 1.350 de persoane. Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane. De asemenea, poliţiştii au intervenit pentru a salva o persoană care intenţiona să îşi ia viaţa.Pentru aplicarea măsurilor de autoprotecţie, au fost transmise şi 6 mesaje de avertizare a populaţiei, prin sistemul RO-ALERT.

Controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă

În cursul zilei de sâmbătă, angajaţii IGSU au efectuat 26 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 38 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.000 de lei.

Tranzitul frontierei de stat

Frontiera de stat a fost tranzitată de 99.390 de persoane şi de 32.231 mijloace de transport. Totodată, poliţiştii de frontieră au reţinut în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 225.060 lei, conchide sursa menţionată.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete