Poliţia Sibiu: Nu a fost depusă nicio plângere sau sesizare referitoare la Cristian Sima

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sima a estimat greşit amplitudinea diferenţei dintre risc şi câştig

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu a transmis presei un comunicat în care precizează că, până în prezent, nu a fost depusă nicio plângere sau sesizare referitoare la Cristian Sima, nici din partea familiei, referitor la dispariție, și nici din partea altor persoane sau instituții care ar fi fost prejudiciate de acesta.

IPJ Sibiu a cerut Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM) să comunice dacă, în urma controlului efectuat la Bursa din Sibiu, au fost constatate nereguli, dacă Sima a folosit neautorizat bani aparținând investitorilor şi dacă există prejudicii financiare, se mai spune în comunicat.

"În vederea continuării verificărilor pe care instituția noastră le-a demarat din oficiu, în baza informațiilor apărute în media, a fost adresată o solicitare oficială Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare de a ne comunica dacă, în urma controlului efectuat la bursa din Sibiu, au fost constatate nereguli. De asemenea, societății comerciale i-am solicitat să ne comunice dacă domnul Cristian S. a folosit în mod neautorizat sume de bani aparținând investitorilor sau dacă există prejudicii financiare", se menţionează în comunicat.

IPJ Sibiu mai precizează că, până în acest moment, nu a primit vreun răspuns la aceste solicitări, pentru a putea demara cercetări.

Referitor la presupusa dispariție a lui Sima, reprezentanţii IPJ Sibiu precizează că, în lipsa unei reclamații, nu există temei legal pentru urmărirea națională sau internațională a acestuia.

Ceea ce nu a înţeles Poliţia Sibiu este că faptele dezvăluite până acum în cazul Sima nu s-au făcut pe bursă, ci pe forex, nu de Sibex, ci de o firmă ce a aparţinut preşedintelui Bursei de la Sibiu.

Cristian Sima a părăsit ţara după ce a pierdut banii clienţilor. Firma WBS Holding este deţinută de Sima şi înregistrată în Insulele Virgine Britanice. Până anul trecut Sima a fost acţionar la WBS România, firmă de brokeraj supravegheată de CNVM. El a vândut anul trecut acţiunile la WBS România pentru a evita o incompatibilitate cu funcţiile de preşedinte CA şi director general al Sibex.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul