Poliţia Capitalei face verificări în cazul celui de-al doilea pacient ars într-o intervenţie chirurgicală la Spitalul Floreasca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Capitalei s-a autosesizat şi a demarat o serie de verificări după ce Victor Costache, ministrul Sănătăţii, a declarat că un alt pacient ar fi fost ars în urma unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea acestui eveniment”, a transmis Poliţia Capitalei.

Anunţul vine după ce ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat că se investighează un al doilea caz de pacient ars în sala de operaţie la Spitalul Floreasca. Pacientul respectiv este în viaţă, iar incidentul s-ar fi petrecut vara trecută. Ministrul Sănătăţii face apel ca, în cazul în care mai există pacienţi care au suferit astfel de arsuri, ei să le semnaleze.

„Orice instrument chirurgical sau biocid folsit off-label în sala de operaţie poate da naştere la tragedii”, a subliniat ministrul Sănătăţii. Victor Costache nu a făcut alte precizări în acest caz, el confirmând însă că incidentul este în atenţia Ministerului Sănătăţii, care face verificări.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp