Plata taxei de pod de la Fetești – Cernavodă, disponibilă din aplicație. Cât costă pentru fiecare vehicul

0
Publicat:

Plata taxei de pod de la Fetești – Cernavodă este disponibilă de acum și printr-o aplicație, facilitându-se astfel accesul mai rapid către litoralul românesc.

Plata taxei de pod de la Fetești – Cernavodă este disponibilă de acum și printr-o aplicație

24pay app vine cu o noutate îndelung așteptată de utilizatori, chiar înainte de începerea sezonului estival: de acum, plata taxei de trecere a podului de la Fetești – Cernavodă se poate face simplu și rapid, direct în aplicație, datorită extinderii parteneriatului cu Scala Assistance.

Noul serviciu lansat completează perfect portofoliul de plăți 24pay dedicat segmentului taxe auto, alături de opțiuni deja disponibile precum plata RCA, a Rovinietei, a Huvinietei sau a taxei de recuperare a permisului. Posibilitatea efectuării plății taxei de pod direct în aplicație oferă utilizatorilor un proces simplificat, prin evitarea cozilor, scăderea timpului alocat acestei activități și un acces mult mai facil la zona Dobrogei și la litoralul Mării Negre.

Modalitatea de efectuare a plății este la fel de simplă ca cea a oricărui alt serviciu disponibil în 24pay app: utilizatorii trebuie doar să acceseze secțiunea RCA și Taxe Auto din aplicație, selectează opțiunile dorite, completează datele mașinii și efectuează plata. Factura aferentă achiziției se trimite pe email și poate fi găsită și în secțiunea Tranzacții.

Funcționalități noi pentru sezonul estival

Odată cu lansarea acestei opțiuni de plată, în portofoliul 24pay au fost incluse și alte servicii cu valoare adăugată în pregătirile pentru sezonul estival și nu numai: plata serviciilor de parcare din Costinești (pentru parcarea din incinta BTT Costinești) sau achiziția de gift card-uri cu discount pentru Kaufland, Carrefour, OMV și Petrom, serviciu furnizat de Brilliapp.

„Continuăm să lansăm noi tipuri de servicii care să aducă utilizatorilor noștri mai mult timp liber, pentru ce contează. Aceasta a fost şi rămâne promisiunea noastră și îi asigurăm că depunem constant eforturi pentru a o îndeplini. Ne bucură mult anunțarea noilor servicii, cu atât mai mult cu cât lansarea lor precede debutul sezonului estival. Știm că o ieșire la mare poate presupune multă organizare, drumuri, cozi și timp pierdut. 24pay reduce tot acest efort și facilitează utilizatorilor întregul proces de pregătire, fiind alternativa completa pentru plata rovinietei, plata taxei de pod, acces la gift carduri cu discount pentru alimentarea cu carburant sau pentru cumpărăturile din hypermarket și, de ce nu, pentru plata tarifului din parcarea Costinești (baza BTT). Totul direct în aplicație, simplu, sigur și fără efort”, a declarat Denissa Dumitriu, Chief Commercial & Operations Officer 24pay şi PayPoint Services.

Cât costă taxa de pod Fetești Cernavodă

Tariful pentru taxa de pod Fetești Cernavodă se stabilește în funcție de tipul autovehiculului și de numărul de treceri (1, 2 sau 20). Tarifele de trecere sunt stabilite în lei, includ TVA și se achita de către utilizatorii români în lei și de către utilizatorii străini în lei sau valute convertibile.

Iată în continuare cât costă taxa de pod Fetești Cernavodă:

1) Pentru vehicule de transport persoane cu cel mult 8 + 1 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto - autoturisme sau vehicule cu MTMA mai mica sau egala cu 3,5 tone, exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane :

- 1 trecere: 13 lei;

- 2 treceri: 26 de lei;

- 20 de treceri: 208 lei.

2) Pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto, și maximum 23 de locuri pe scaune, inclusiv conducătorul auto sau vehicule cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mica de 12,0 tone, exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane :

- 1 trecere: 47 de lei;

- 2 treceri: 94 de lei;

- 20 de treceri: 818 lei;

3) Pentru vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) sau vehicule cu MTMA mai mare sau egala cu 12,0 tone și cu maximum 3 axe (inclusiv), exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane :

- 1 trecere: 64 de lei;

- 2 treceri: 128 de lei;

- 20 de treceri: 1114 lei;

4) Pentru vehicule cu masa totala maxima autorizata mai mare sau egala cu 12,0 tone și cu minimum 4 axe (inclusiv), exclusiv vehiculele rutiere de transport persoane :

- 1 trecere: 91 de lei;

- 2 treceri: 182 de lei;

- 20 de treceri: 1584 de lei.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend