Peste 5.500 de cetăţeni străini pot primi în 2016 avize de angajare sau de detaşare în România, dublu faţă de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
13 migranţi au ajuns joi în România FOTO Oana Cernat

Insectoratul General pentru Imigrări (IGI) a anunţat că, în 2016, 5.500 de cetăţeni străini pot primi avize de angajare sau de detaşare pe teritoriul României. Anul trecut, IGI a emis 2.506 autorizaţii de muncă.

IGI precizează, într-un comunicat de presă emis sâmbătă, că anul acesta pot fi emise 5.500 de avize de angajare/detaşare pe teritoriul României a cetăţenilor străini, lucrători nou-admişi, în conformitate cu Hotărârea Guvernului privind stabilirea contingentului pe tipuri de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2016, publicată în Monitorul pe 1 martie 2016.

„Potrivit actului normativ, contingentul se stabileşte în funcţie de tipul de lucrător nou-admis pe piaţa forţei de muncă, după următoarele criterii: lucrători permanenţi – 3.500, lucrători stagiari – 200, lucrători sezonieri – 200, lucrători transfrontalieri – 100, lucrători înalt calificaţi – 800 şi lucrători detaşaţi – 700”, se arată în documentul citat.

Avizul de angajare/detaşare este documentul oficial care dă dreptul străinului, cetăţean al unui stat din afara Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, să desfăşoare activităţi lucrative în România. 

Anul trecut, Inspectoratul General pentru Imigrări a emis 2.506 autorizaţii de muncă, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora comparativ cu anul 2014 când au fost aprobate 2.346. 

Cele mai multe autorizaţii au fost pentru lucrători permanenţi (1810), urmate de cele ale lucrătorilor detaşaţi (489) şi înalt calificaţi (207).

„Pentru prevenirea şi combaterea muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, anul trecut, au fost efectuate 577 acţiuni, controale şi verificări la peste 800 de societăţi comerciale. În cadrul acestora au fost depistaţi 74 de străini care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale, dintre care 48 se aflau cu şedere ilegală pe teritoriul României, iar 26 aveau drept de şedere, însă nu îndeplineau condiţiile legale pentru a lucra”, precizează IGI.

Poliţiştii de Imigrări au emis pentru 24 de străini decizii de returnare, o persoană a fost îndepărtată din ţară, altă persoană a solicitat o formă de protecţie internaţională, iar alţi 48 de cetăţeni străini au fost puşi în legalitate. 

De asemenea, au fost aplicate 279 sancţiuni contravenţionale cetăţenilor străini şi societăţilor comerciale în valoare de 475.850 lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă