Peste 500 de permise de conducere, reţinute într-o singură zi de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au reţinut ieri peste 500 de permise de conducere FOTO Arhivă Adevărul

Peste 500 de permise de conducere au fost reţinute miercuri de poliţişti în urma unei acţiuni desfăşurate la nivel naţional. La această acţiune au mai participat cadre din structurile de ordine publică, judiciare şi de investigare a fraudelor.

„La data de 12 martie a.c., peste 10.500 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivele curente de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale”, se arată într-un comunicat emis joi de Poliţia Română.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au constatat 627 de infracţiuni, dintre care 372 în flagrant. Au fost prinşi 424 de suspecţi, dintre care 63 au fost reţinuţi iar 11 arestaţi. În acelaşi timp, au fost găsite 13 maşini furate şi au fost confiscate 44 de arme letale, 16 neletale şi 1.364 cartuşe.

De asemenea, poliţiştii au dat 1.337 de amenzi contravenţionale pentru nerespectarea liniştii şi ordinii publice, 771 de amenzi au fost date comercianţilor în ilegalitate, iar 92 au fost date şoferilor care se ocupă cu transportul public de persoane.

La rândul lor, poliţiştii rutieri au reţinut 517 de permise de conducere, au retras 256 de certificate de înmatriculare şi au dat 13.105 amenzi, dintre care 43 pentru consum de alcool şi 2.572 pentru depăşirea limitei de viteză. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă