Peste 40 de percheziţii în dosare de infracţiuni economice, derulate în ultima săptămână. S-au dispus măsuri asiguratorii de 13 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
42 de percheziţii au avut loc în ultima săptămână FOTO Adevărul

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au făcut, în ultima săptămână, 42 de percheziţii, în urma cărora au dispus măsuri asiguratorii în valoare de aproape 13.000.000 de lei.

De asemenea, au ridicat în vederea confiscării aproape 200.000 de ţigarete, iar faţă de 30 de persoane s-au luat măsuri preventive.

În perioada 20 - 26 ianuarie, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 42 de percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 31 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracţiuni economice. 

În cadrul cauzelor penale instrumentate, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 30 de persoane, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri, în valoare totală de aproape 13.000.000 de lei, dintre care 9.302.000 de lei în numerar sau în cont bancar şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 2.000.000 de lei.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 193.490 de ţigarete de contrabandă.

Optsprezece dintre percheziţii au avut loc în judeţul Călăraşi şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar de contrabandă cu tutun. 

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 160 de kilograme tutun mărunţit dintre care 40 de kilograme ambalate în colete poştale destinate clienţilor.

De asemenea, în urma administrării probatoriului, poliţiştii au dispus continuarea urmăririi penale faţă de 18 persoane dintre care 9 persoane, cu vârste cuprinse între 24 şi 42 de ani, au fost reţinute, pentru 24 de ore, ulterior faţă de acestea fiind dispusă măsura controlului judiciar.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”