Peste 160.000 de elevi din cinci judeţe nu au ajuns luni la şcoală din cauza vremii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, luni, 17 decembrie, până la ora 13.30, activitatea unităţilor de învăţământ din 5 judeţe (Botoşani, Iaşi, Suceava, Vaslui şi Neamţ) este afectată de condiţiile meteorologice improprii, potrivit unei centralizări transmise de Ministerul Educaţiei.

Peste 150.000 de copii de la grădiniţă şi elevi din cinci judeţe ale ţării nu au ajuns luni la cursuri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit situaţiei centralizate până la prânz de Ministerul Educaţiei.

Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, luni, 17 decembrie, până la ora 13.30, activitatea unităţilor de învăţământ din 5 judeţe este afectată de condiţiile meteorologice improprii: Botoşani, Iaşi, Suceava, Vaslui şi Neamţ.

Astfel, în judeţul Botoşani, cursurile au fost suspendate în toate cele 538 de şcoli, în timp ce în judeţul Iaşi s-a decis suspendarea activităţii doar în unităţile de învăţământ din mediul rural (495). 

În judeţul Suceava, sunt afectate de vremea rea unităţi şcolare din 47 de localităţi, inclusiv municipiul Fălticeni. 

În celelalte două judeţe (Vaslui şi Neamţ) se înregistrează 65, respectiv 7 şcoli în care nu se susţin ore la clasă.

În total, în cele 5 judeţe menţionate, numărul elevilor şi preşcolarilor aflaţi în situaţia de a nu frecventa cursurile este de 160.701, potrivit Ministerului Educaţiei.

Inspectoratele şcolare judeţene pot lua decizia de a suspenda activitatea unităţilor de învăţământ acolo unde condiţiile meteorologice improprii o impun.

Potrivit reglementărilor în vigoare, cursurile neefectuate vor fi recuperate ulterior după un grafic propus de şcoli şi aprobat de inspectoratele şcolare judeţene.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani