Peste 1.400 de români, amendaţi pentru apeluri false la 112. Ei au înjurat sau au pus muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de  1.450 de persoane au fost sancţionate pentru apeluri false şi abuzive către numărul de urgenţă 112 în trimestrul III din 2011, cele mai multe provenind din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, iar mulţi dintre autorii acestor telefoane adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc.

Statistica pe trimestrul III al anului 2011 realizată de STS arată că la numărul unic de urgenţă 112 au fost primite şi tratate 4.617.809 apeluri. Dintre acestea, 31,75 % au fost reale şi 68,25 % false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă - 56,41 %, Poliţie - 29,97 %, Pompieri - SMURD - 11,83 % şi Jandarmerie - 1,62 %.

Serviciul pentru urgenţe 112 este noul „hotline“ pentru timişeni

Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Harghita, Covasna şi Mureş ocupă primele locuri. Majoritatea apelurilor false sunt iniţiate de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay.

Potrivit STS, cei care sună fără a avea o urgenţă adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale.

În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România.

Numărul unic pentru apeluri de urgenţă trebuie folosit atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Numărul 112 este gratuit şi poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil în România şi întreaga Uniune Europeană.

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ilie Bolojan, despre scandalul din Coaliție: „Miza mea nu este să fiu premier în orice condiții, ci să fac ceea ce trebuie”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
„Trebuie să fi fost o mână din interior”. Foști hoți de bijuterii comentează jaful de la Luvru
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele