Percheziţii informatice în dosarul Tel Drum. Directorul general Petre Pitiş, chemat la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al Tel Drum, Petre Pitiş, s-a prezentat, marţi, la DNA, fiind chemat pentru a asista la percheziţii informatice în dosarul în care săptămâna trecută a fost pus sub urmărire penală alături de mai mulţi reprezentanţi ai societăţii, pentru obţinerea ilegală de fonduri europene în cazul achiziţionării unei staţii de asfaltare.

Pitiş a declarat, la intrarea la DNA, că au fost găsite documente care arată că el este acţionarul majoritar al firmei şi că mai există cinci acţionari minoritari, iar preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu se numără printre ei, din 2007, de când a cumpărat el societatea.

"Firma Teldrum îmi aparţine mie, s-au găsit documente care atestă că sunt acţionar majoritar al firmei. (...) Mai sunt cinci acţionari minoritari. Dragnea nu s-a numărat printre ei din 2007, când am cumpărat eu firma. Nu am o relaţie personală cu domnul Dragnea. Nu l-am întâlnit nici când era preşedinte al Consiliului Judeţean, nu a semnat el contractele din partea Consiliului Judeţean când am câştigat licitaţiile, au fost semnate de un vicepreşedinte", a declarat Petre Pitiş.

El a mai susţinut că licitaţia pentru utilajul pentru care ar fi fost obţinut ilegal fondurile europene a respectat toate normele: "Am făcut licitaţie publică pentru utilajul respectiv, putea să participe şi firma producătoare. Părerea nostră este că în cadrul acestei licitaţii s-au respectat toate normele".

Petre Pitiş a fost chemat la DNA pentru a asista la percheziţiile informatice făcute de procurori în acest dosar.

Societatea Tel Drum, Petre Pitiş, directorul general al acesteia, şi Mircea Vişan, director în cadrul aceleiaşi firme, au fost puşi sub urmărire penală de procurorii DNA, vineri, în dosarul privind obţinerea ilegală de fonduri europene în cazul achiziţionării unei staţii de asfaltare. Tel Drum ar fi obţinut ilegal peste patru milioane de lei din fonduri europene.

Tot vineri, Petre Pitiş, directorul general al societăţii Tel Drum, a gost audiat la DNA, alături de Florea Neda, fost director al aceleiaşi societăţi.

La ieşirea de la DNA, Petre Pitiş a declarat că a fost anunţat că s-a început umărirea penală, că este vorba despre "un denunţ făcut aiurea", iar întrebat dacă este interfaţa lui Liviu Dragnea, a exclamat: "M-aţi înnebunit cu personajul ăsta!".

Rise Project a publicat un raport atribuit Direcţiei Generale de Protecţie Internă, intitulat "Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman", care descrie o "reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”, prin care Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene şi guvernamentale. În acest document, Dragnea este prezentat drept "deţinătorul majoritar al acţiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA”. Rise Project a scris că raportul, care în prezent s-ar afla în arhiva DGPI, vorbeşte despre afacerile cu bani publici ale grupării, despre zeci de licitaţii, despre controlul real al firmei Tel Drum, lucrări fictive, donaţii suspecte la partid, cercuri relaţionale şi de influenţă.

DNA a anunţat că ”o parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată” de Rise Project fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul direcţiei. Dosarul a fost constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii dispunând în 19 februarie 2016 începerea urmăririi penale in rem pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei. Totodată, DNA preciza că după începerea urmăririi penale au fost solicitate informaţii inclusiv de la autorităţile din Brazilia.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a respins informaţiile prezentate de Rise Project privind legăturile sale cu firma Tel Drum, afirmând că nu are acţiuni la purtător şi nici nu se află "în spatele" ei, fapt demonstrat de mai multe dosare deschise şi în cazul cărora a fost dispusă neînceperea urmăririi penale.Liviu Dragnea a contestat şi informaţiile privind afacerile sale în Brazilia.

"N-am ascuns niciodată că am mers în această ţară. Am avut îndrăzneala să merg şi în alte ţări. Nici lucrul ăsta nu l-am ascuns. N-am transferat bani în Brazilia, n-am transferat bani în nicio altă ţară. N-am făcut afaceri în Brazilia şi nu am afaceri în Brazilia şi nici în altă ţară", a spus şeful PSD.

De asemenea, Dragnea a susţinut că totul a pornit de la George Soros, care este, în opinia sa, "un personaj malefic”.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”