Pe urmele tatălui: de la trecerea Prutului la luarea Odessei
0Pentru un eseu mai amplu (pe care nu-l voi termina niciodată), „Complotul generalilor împotriva Mareşalului“, citesc de zor despre Campania din Est. La un moment dat, întâlnesc două nume, pe care le ştiu din copilărie: Dalnic şi Cotul Donului. La Dalnic a fost rănit taică-meu.
Din câte ţin minte, îmi povestea că un tanc rusesc trecuse pe lângă groapa lui, el a sărit şi a aruncat cu pământ (oare?) în vizeta mitraliorului; schija unui brand i-ar fi pătruns în piept, aşezându-se între inimă şi plămâni. Schija aceea a stat acolo decenii în şir. Taică-meu n-a murit din cauza ei. A murit, la vârsta de 71 de ani, din consum excesiv de sare.
Nu-mi dau seama cât de exactă era istorisirea rănirii sale. Cum de a ajuns la Cotul Donului dacă a fost rănit? O întrebare ce mi se pare de prisos, chiar acum, când o pun, deoarece Dalnic a fost în 1941, iar Cotul Donului, peste un an. S-a vindecat în spital şi a fost trimis din nou pe front?! Oricum, iată-mă în situaţia de a şti, în fine, graţie cărţilor despre Campania din Est, unde e Dalnic, ce s-a întâmplat acolo cu Armata Română şi cum de a fost rănit tăică-meu.