Parchetul Militar cere Senatului raportul Comisiei de anchetă privind evenimentele din decembrie 1989

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte a solicitat Senatului posibilitatea să îi fie puse la dispoziţie, spre consultare, raportul comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, a anunţat, luni, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului, vicepreşedintele instituţiei, Ioan Chelaru.

Chelaru a precizat că raportul comisiei senatoriale şi documentele respective sunt clasificate, însă Senatul este de acord să pună la dispoziţia anchetatorilor aceste documente. 

”Noi am fost de acord, mi s-a părut firesc, să punem la dispoziţie Parchetului Militar toate aceste documente. Trebuie însă să trimită persoane calificate, care au pregătirea şi certificatul necesare pentru a studia aceste documente", a declarat Chelaru.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Secţia Parchetelor Militare, a solicitat Senatului să îi fie pus la dispoziţie, spre consultare, raportul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, în vederea soluţionării "temeinice şi legale" a dosarului Revoluţiei nr. 11/P/2014.

"Prin ordonanţa nr. 692/C2/2016 din data de 5 aprilie 2016, prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ a dispus (...) infirmarea ordonanţei nr. 11/P/2014 din 14 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - Secţia Parchetelor Militare şi redeschiderea urmăririi penale în cauză. Dispoziţia de redeschidere a urmăririi penale a fost supusă, potrivit Codului de procedură penală, confirmării judecătorului de Cameră preliminară din cadrul ÎCCJ. Prin încheierea nr. 469 din 13 iunie 2016, emisă în dosarul nr. 1483/1/2016, ÎCCJ Secţia Penală a dispus confirmarea redeschiderii urmăririi penale în dosarul nr. 11/P/2014", se arată în solicitarea PICCJ.

Procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a anunţat, în 23 august, că dosarul Revoluţiei a ajuns de la instanţa supremă la Secţia Parchetelor Militare, unde o echipă nouă de procurori va începe să lucreze şi să stabilească adevărul în acest caz.

Dosarul Revoluţiei din 1989 este una dintre cele mai tergiversate anchete din istoria practicii judiciare din România. Procurorii au avut de lămurit cauzele în care s-a produs decesul a 709 persoane, rănirea prin împuşcare a 1.855 de persoane, rănirea prin alte forme de violenţă a 343 de persoane şi privarea ilegală de libertate a 924 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026