Parchetul General, în dosarul 10 august: Ordinul de intervenţie al forţelor de ordine a fost nelegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii militari ce instrumentează dosarul 10 august au ajuns la concluzia că ordinul de evacuare în forţă a protestatarilor din Piaţa Victoriei a fost unul nelegal, ce a dus la acte de violenţă nejustificată, inclusiv asupra copiilor.

Procurorii susţin că probele strânse sunt suficiente pentru a începe urmărirea penală împotriva celor 3 şefi ai Jandarmeriei şi a unui secretar de stat din MAI, acuzat de presiuni asupra prefectului Capitalei pentru falsificarea ordinului de intervenţie.

Potrivit procurorilor, maiorul Laurenţiu Cazan, în seara de 10 august, în calitate de comandant al acţiunii de menţinere a ordinii publice, „a creat aparenţa unei acţiuni legale de restabilire a ordinii publice şi a ordonat intervenţia în forţă pentru evacuarea participanţilor la protest, cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României”.

Magistraţii susţin că ordinul de intervenţie pentru evacurea pieţei ar fi fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale, şi anume art. 19 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi a art. 33, 34, 36 şi 37 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

Procurorii susţin că ordinul de evacuarea protestatarilor din Piaţa Victorie, dat de maiorul Laurenţiu Cazan, a condus în mod direct la actele de violenţă nejustificate exercitate de militarii din subordinea sa.

„De asemenea a ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, cu consecinţa exercitării de către militarii din subordine a unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual şi fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se vătămarea unui număr mare de participanţi la protest”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mai mult, potrivit procurorilor, maiorul Laurenţiu Cazan ar fi fost cel care ar fi falsificat ora reală la care a venit ordinul de evacuare a protestatarilor în scopul de a crea aparenţa de legalitate a intervenţiei. Astfel, procurorii susţin că acesta „a determinat autorul scriptural al Jurnalului Acţiunilor Operative, întocmit la nivelul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, să consemneze în mod nereal ora 23:11 ca fiind cea la care prefectul municipiului Bucureşti a aprobat intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice în Piaţa Victoriei şi ulterior a determinat folosirea Jurnalului Acţiunilor Operative ca dovadă a modului legal în care s-ar fi desfăşurat intervenţia în forţă”.

Potrivit Parchetului General, maiorul Cazan Laurenţiu Valentin, în prezent împuternicit director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, este urmărit penal în dosarul „10 august” pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals.

Dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost constituit în urma sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare.

În urma intervenţiei jandarmeriei este 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pe 3 septembrie, Parchetul General anunţa că 770 de plângeri penale au fost înregistrate la Secţia Parchetelor Militare din partea unor persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protest. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă