Palatul baroc, simbol al catolicismului

Impozantul palat are 365 de ferestre, una pentru fiecare zi a anului. Campania „Poveştile Oradei Mari” a ziarului „Adevărul de Seară” continuă cu una dintre cele mai emblematice clădiri ale oraşului, pe care orădenii o numesc în continuare Muzeul Ţării Crişurilor.

Povestea clădirii, monument istoric de categoria A, se împleteşte cu cea a catolicismului orădean. În 1692, după ce administraţia otomană a fost izgonită din Oradea, catolicismul a pus din nou stăpânire pe judeţ, deşi la acel moment lipseau construcţiile tipice instituţiilor ecleziastice.

În următorul secol s-au ridicat mai multe biserici, însă niciuna nu a fost considerată destul de reprezentativă, încât să îndeplinească atributele necesare unei catedrale. Prin urmare, episcopul Forgacs Pal, la 1 mai 1752, a dispus ridicarea unei catedrale după planurile arhitectului Giovanni Battista Rica, Basilica Romano-Catolică. Următorul episcop, Patachich Adam, a considerat foarte importantă realizarea unei reşedinţe episcopale în imediata apropiere a catedralei.

„La palatul episcopal piatra de temelie a fost pusă, la 23 mai 1762, arhitectul noii clădiri fiind Franz Hillebrandt, iar conducătorul lucrărilor, Johann Michael Neumann”, notează Liviu Borcea, în „Memoria Caselor”. Patru ani mai târziu, lucrarea era aproape gata, rămânând de terminat lucrările interioare. Capela era finalizată în luna septembrie a anului 1776, fiind pictată în frescă de către Johann Nepomuk.

Analogii

Fresca se axează pe tema penitenţei, a suferinţei ca modalitate de a experimenta graţia divină. Sala festivă a fost decorată mai târziu, în 1879, de către pictorul Franz Storno. Planul construcţiei ilustrează inspiraţia franceză prin forma de U. Parterul are ferestrele terminate în segment de arc, fiind tratat ca un soclu pentru etajele unite prin pilaştri. Ferestrele de la etajul întâi sunt prevăzute cu coronamente în segment de cerc sau în formă de acoladă, având în interiorul lunetei busturi figurative realizate din stuc. Ferestrele de la etajul al doilea sunt ovale şi sunt încoronate de scoici realizate din stuc.
 
La potenţarea motivului central al faţadei contribuie şi rotunjirea expresivă a colţurilor rezalitului şi acoperişul dublu. Palatul păstrează vestigii ale lumii baroce, printre care pictura capelei, sobele de faianţă în stil baroc şi rococo, decorate fantezist. Potrivit celor menţionate de Peter I. Zoltan în „Clădirile monument istoric al Oradei”, edificiul reflectă trăsăturile arhitecturii baroce din sudul Germaniei.

Cele mai multe analogii trimit la reşedinţa episcopală din Wurzburg, creaţie a lui Johann Balthansan Neumann, la ridicarea căreia asistase şi Franz Anton Hillebrandt. Cele două clădiri au în comun atât planul în formă de U, cât şi elementele de decor şi forma mansardei. În spaţiul Ungariei, clădirea are analogii cu palatele Feltolgy şi Bukkosd. Palatul Episcopal este cea mai grandioasă operă a lui Hillebrandt şi îl reprezintă în totalitate, scrie Peter I. Zoltan.

Restituit episcopiei

În 1970, edificiul a fost trecut în proprietatea statului şi renovat, găzduind apoi colecţiile Muzeului Ţării Crişurilor. După un controversat proces de revendicare, dreptul de proprietate asupra palatului a fost recunoscut vechiului proprietar, clădirea fiind restituită catolicilor.