Ordonanţa privind creditele, dezbatută marţi de Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii cu credite ar putea fi chemaţi din nou la ghişeu pentru semnarea unor acte adiţionale

Ordonanţa de Urgenţă 50 privind creditele va fi dezbătută, astăzi, de Comisia pentru Buget, finanţe şi bănci din cadrul Camerei Deputaţilor. Clienţii, băncile şi grupurile parlamentare au depus peste o sută de amendamente la textul ordonanţei, multe dintre modificările acesteia fiind în favoarea clienţilor.

Aflată la punctul patru al ordinii de zi, Comisia pentru Buget, finanţe şi bănci va dezbate marţi Ordonanţa de Urgenţă 50/2010. În cadrul şedinţei de astăzi, sunt aşteptaţi şi reprezentanţi ai clienţilor care au propus peste 30 de modificări, cu scopul de a contracara amendamentele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), acceptate iniţial de Comisie.

Citeşte şi:
Încă un hop pentru Ordonanţa creditelor

Ce modificări sunt propuse pentru Ordonanţa creditelor

Amendamentele clienţilor se regăsesc şi în propunerile PD-L. Democrat-liberalii au adus cele mai multe modificari actului normativ, majoritatea fiind in favoarea clientilor, informează HotNews.

Printre modificări se numără interzicerea introducerii şi perceperii de noi taxe, comisioane, tarife sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepţia costurilor specifice serviciilor suplimentare prestate de bancă, la solicitarea expresă a clientului, care nu sunt înscrise în contract la data semnării acestuia.

Totodată, un amendament prevede interzicerea perceperii unui comision sau a oricărei taxe în cazul refinanţării sau reeşalonării creditului, la solicitare clientului, precum şi în cazul schimbării garanţiilor, efectuate tot la cererea consumatorului.

În ceea ce priveşte declanşarea executării silite, aceasta nu poate fi efectuată pentru întârzieri de plată mai mici de 120 de zile calendaristice, sau în cazul în care clientul face plăţi parţiale în acest interval şi informează banca asupra cauzelor întârzierii.

Partea adversă a clienţilor, băncile, face lobby pentru modificarea OUG 50, în condiţiile în care profiturile bancherilor ar fi diminuate considerabil dacă actul normative este aplicat în în forma actuală pentru împrumuturi în derulare.

Mai multe pentru tine:
„Am stat două nopți cu Radu Mazăre la resortul lui de lux din Madagascar”. Cum arată facilitățile afacerii fostului primar al Constanței
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
„Pregătirea apărării pe linii e esențială”. Retragerea americană, un pericol pentru România? Soluțiile generalului care ne-a reprezentat la Bruxelles
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Adevărul despre „amantlâcul” Dianei Bart cu actorul Daniel Nuță! „Sunt divorțată de mai bine de jumătate de an!”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale