Oradea: Doi patroni de firmă au fost prinşi în flagrant în timp ce furau

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Doi patroni de firmă au fost prinşi în flagrant în timp ce furau

Asociaţii unei societăţi comerciale în insolvenţă, un slovac şi un ungur, au fost prinşi în flagrant, miercuri, de poliţiştii şi procurorii bihoreni, în timp ce transportau cu două autotrenuri bunuri în valoare de peste 700.000 de lei sustrase din propria întreprindere.

Cei doi erau acţionari la societatea SC Karpat Carne SRL, din Aleşd, o firmă de preparare a mezelurilor, care a intrat în insolvenţă şi ale cărei bunuri urmau să fie scoase la vânzare de lichidatorul judiciar, pentru plata datoriilor.

Potrivit comunicatului poliţiei, în fapt, asociaţii sunt acuzaţi că ar fi dispus administratorului firmei să întocmească documente de provenienţă false pentru a-şi însuşi bunuri ale societăţii (utilaje de procesare a cărnii) în valoare totală de aproximativ 700.000 de lei.

Bunurile au fost încărcate de la sediul societăţii în două autotrenuri cu destinaţia Ungaria, fără acordul lichidatorului judiciar, fiind sustrase în acest fel de la masa credală.

În urma unei acţiuni organizată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, Biroului de Investigaţii Criminale, Serviciului Poliţiei Rutiere şi o grupă de intervenţie rapidă, autotrenurile au fost identificate şi oprite în trafic pe DN 1, la intrarea în Municipiul Oradea.

Bunurile identificate în cele două autotrenuri au fost indisponibilizate în vederea recuperării prejudiciului.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de bancrută frauduloasă, cu cei doi suspecţi în stare de reţinere, urmând ca joi să fie prezentaţi la Tribunalul Bihor cu propunerea arestării preventive.

Mai multe pentru tine:
Viața de film a lui Jean Constantin, nemuritorul actor care a murit în urmă cu 14 ani: „Pe toată America nu dau eu Constanța mea“ VIDEO
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Oficiali ONU estimează că 670 de persoane au fost îngropate într-o alunecare de teren în Papua Noua Guinee
Doi copii şi mama lor din Vaslui, arşi de flacăra produsă de o instalaţie cu care tatăl pârlea porcul în bătătură
Raluca Bădulescu, datorii la întreținere. „Viciul” care a adus-o în această situație : „Pe zi umblu mascată”
Cum arată noul pod peste Bega, construit în locul unuia din anii '40. Dotările spectaculoase pe care le are FOTO
Alimentul care îți schimbă fizionomia: de ce apar erupții cutanate, roșeață și umflături
INTERVIU Conf. dr. Marcian Manu, medic primar urologie la SANADOR: „Prostata poate fi un prieten, dar și un dușman dacă nu o investigăm“
Schimbările ce vor avea lor din luna iulie pentru asociațiile de proprietari. Semnătura de care vor avea neapărat nevoie începând cu această dată
Donald Trump, huiduit la Convenția națională a libertarienilor. „Dacă nu eram libertarian, acum sunt ”, a spus candidatul republican pentru Casa Albă
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”