Omul de afaceri Maricel Păcuraru, urmărit penal alături de alte 11 persoane în dosarul privind preluarea Realitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
12 persoane sunt urmărite penal până în acest moment în dosarul Realitatea Media FOTO Mediafax

Maricel Păcuraru, unul dintre acţionarii Realitatea Media a fost pus, marţi, sub învinuire de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul în care începând de ieri sunt acuzate încă 11 persoane pentru infracţiuni ce aveau ca scop influenţarea deciziilor privind SC Realitatea Media SA şi preluarea acesteia.

Tot marţi, procurorii anticorupţie au decis începerea urmăririi penale şi pe numele lui Mircea Amariei şi a lui Ionuţ Barbu.

Potrivit anchetatorilor, din probele administrate până în prezent, s-a stabilit că cei trei învinuiţi, în cadrul procedurii insolvenţei SC Realitatea Media, au derulat acţiuni infracţionale, inclusiv prin antedatarea contractelor de cesiune, cu scopul de a prejudicia societatea.

După o zi întreagă în care anchetatorii i-au percheziţionat mai multe imobile, omul de afaceri Maricel Păcuraru a fost dus, luni seară, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în dosarul în care anchetatorii au început deja urmărirea penală împotriva fratelui şi a unei apropiate a omului de afaceri Elan Schwartzenberg.

Procurorii anticorupţie au făcut luni percheziţii la 35 de adrese din Bucureşti, printre care şi la sediul Realitatea TV, dar şi la imobile ale omului de afaceri Maricel Păcuraru – partener de afaceri al lui Cozmin Guşă, ale lui Fabian Schwartzenberg şi cele ale Monicăi Hoffman.

Descinderile au vizat un caz de trafic de influenţă şi spălare de bani de cinci milione de euro şi mai multe persoane printre care şi Monica Hoffman, despre care se spune că ar fi iubita omului de afaceri Elan Schwartzenberg, au fost duse la sediul DNA. În dosar ar fi vizat şi Elan Schwartzenberg care nu ar fi fost găsit de procurori pentru a fi dus la audieri.

Din rezoluţia de începere a urmăririi penale a rezultat faptul că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în 2011 şi 2012, învinuiţii, aparent acţionari majoritari sau acţionari minoritari, au derulat acţiuni infracţionale pentru influenţarea deciziilor în cadrul procedurii insolvenţei, în mod direct sau prin persoane fizice ori juridice interpuse, în scopul influenţării deciziilor referitoare la SC Realitatea Media SA şi preluării controlului asupra acesteia.

„Scopul urmărit de fiecare dintre învinuiţii din cauză a fost asigurarea controlului asupra deciziilor luate în cursul procedurii insolvenţei, astfel încât să înscrie o sumă cât mai mare în tabelul creanţelor care determina schimbarea componenţei Comitetului Creditorilor al societăţii aflate în insolvenţă şi a numărului de membri“, arată DNA.

Potrivit procurorilor anticorupţie, din probele administrate în cauză a rezultat că aceştia au acţionat pe două paliere. Astfel, pe un palier, „demersurile infracţionale au fost derulate de un învinuit care, deşi avea doar calitatea de persoană interpusă, s-a erijat în patron şi a solicitat intrarea în insolvenţă.

Apoi, folosindu-se de persoane juridice ori fizice interpuse, s-a erijat în creditor al SC Realitatea Media SA şi, sub pretextul finanţării acesteia, prin mărirea succesivă a creanţei (prin înscrieri de contracte de cesiune ori facturi fictive în contabilitate) a urmărit să se înscrie în tabelul definitiv al creanţelor cu 52% din totalul creanţelor şi a urmărit înstrăinarea mărcilor Realitatea Media“, susţine DNA.

Potrivit probelor administrate, suma iniţială de cinci milioane de euro folosită pentru creditarea SC Realitatea Media SA provenea din evaziune fiscală sau din contracte fictive de împrumut.

„Pe un alt palier, demersurile infracţionale au fost derulate şi de alte persoane – acţionari minoritari – care, în complicitate cu persoane fizice şi persoane juridice, au falsificat, prin antedatare, contracte de cesiune, iar prin interpuşi, au înregistrat modificări fictive ale structurii acţionariatului pe care le-au depus la Oficiul Registrului Comerţului. Faptele au fost desfăşurate în acelaşi scop al obţinerii unor foloase băneşti“, mai arată anchetatorii.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie