Oficial MAI: „Propunem să devină infracţiune întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene la adresa poliţiştilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a prezentat, vineri, o serie de propuneri care vizează întărirea autorităţii poliţistului prin introducerea lor în legea de funcţionare şi organizare a Poliţiei, propuneri care vizează sancţionarea mai drastică a refuzului de legitimare.

„Împiedicarea poliţistului de a pune în aplicare o procedură legală, precum legitimarea sau conducerea la secţie a unui cetăţean, propunem să devină infracţiune. De asemenea, propunem să devină infracţiune întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene la adresa poliţiştilor”, a precizat Dajbog. Potrivit acesteia, în proiectul propus de MAI este prevăzută şi introducerea unui mecanism prin care repetarea comiterii unor fapte, cu ignorarea avertismentului poliţiştilor în cazul situaţiilor în care se tulbură liniştea locatarilor din blocuri, să devină de asemenea infracţiune, potrivit Agerpres.

Oficialul MAI a adăugat că se propune să se dea eficienţă în intervenţia poliţistului în cazul acelor scandaluri, petreceri în bloc sau nunţi care se fac pe stradă şi prin care se tulbură liniştea şi ordinea publică. „Sunt situaţii când un bloc întreg sună la 112 pentru a interveni Poliţia, iar după ce aceştia constată o contravenţie şi aplică o amendă, scandalul continuă fără nicio problemă. În astfel de cazuri, oamenii care au apelat la Poliţie au convingerea că autoritatea statului nu se poate impune în faţa unora care nu au nicio jenă de a-i deranja pe toţi. Vrem ca în asemenea situaţii (...) fapta să fie sancţionată penal”, a precizat Dajbog.

O altă propunere a MAI, trimisă deja la Ministerul Justiţiei în vederea modificării Codului penal, vizează creşterea pedepselor pentru ultraj, ultraj judiciar, tulburarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, pentru uciderea unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, MAI a propus pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, a mai precizat oficialul MAI.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă