„Nu din burse faceți averi”. Studenții, protest în București față de tăierile anunțate de Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de studenți și elevi protestează duminică, 29 iunie 2025, în București față de tăierile de burse anunțate de Guvernul Bolojan și ministrul Educației și Cercetării, Daniel David.

Studenții au pornit, la ora 21:00, în marș spre Piața Victoriei, de la Piața Universității unde s-au strâns începând cu ora 20.00. Ei au pancarte cu mesaje precum: „Nu tăiați de la studenți”,„Zeci de mii de voci neauzite”, „Bursele nu sunt un moft, sunt un drept”, „Educația nu e doar pentru cei cu bani”. De asemenea, aceștia au desfășurat un banner pe care au scris mesajul: „Nu din burse faceți averi”.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a anunțat de vineri că organizează a doua manifestație împotriva scăderii fondului de burse pentru elevi și studenți. Participă și  Consiliul Național al Elevilor (CNE) și Consiliul Tineretului din România (CTR).  ANOSR susține că tăierea burselor îngreunează accesul la educație al tinerilor din medii socio-economice vulnerabile, potrivit edupedu.

Având în vedere rata foarte mare de abandon școlar, tăierea burselor este o măsură nedreaptă, care compromite șansele la un viitor echitabil, mai precizează alianța organizațiilor studențești.

„Pornim cu toții, studenți, elevi, tineri și alți susținători,  în marș din Piața Universității până în fața Palatului Victoria, precum și în alte centre universitare din toată țara, ca să reamintim Guvernului faptul că limitarea mecanismelor de sprijin pentru elevi și studenți nu face decât să îngreuneze accesul la educație al tinerilor din medii socio-economice vulnerabile.

Într-un context marcat de o rată crescută a abandonului universitar și a părăsirii timpurii a școlii, tăierea fondului de burse este o măsură profund nedreaptă, care compromite șansele la un viitor echitabil”, transmit reprezentanții protestatarilor.

Daniel David: Sistemul de burse din România este „cel mai generos” din UE

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a explicat care sunt cele două criterii pe baza cărora se va face redimensionarea burselor, măsură despre care spune că este o necesitate, în contextul actualei crizei economice.

„Faţă de 2022, unde fondurile pentru bursă, atât în preuniversitar cât şi în universitar sau luate împreună, erau sub un miliard, în 2025 am ajuns la 6,4 miliarde. Deci avem un sistem de burse extrem de generos, cel mai generos din Uniunea Europeană. N-ar fi o problemă, putem să spunem: "Ok, noi ne permitem şi vrem să dăm aceste burse", dar în condiţiile în care te confrunţi cu o criză economică şi ai un sistem de burse care a explodat în ultimii doi ani, eşti obligat să te uiţi la redimensionarea acestor burse. Eu am spus că sunt două criterii pe baza cărora vom face această redimensionare: un criteriu raţional, altfel spus cât este normal prin raportare la bunele practici europene (...) , şi doi - cât îşi permite ţara. Eu vă spun că modelul pe care îl discutăm, care încă nu este bătut în cuie, modelul pe care îl discutăm de a asigura burse sociale pentru toţi copiii care au nevoie pentru a putea participa într-un învăţământ obligatoriu, repet pentru toţi care vor fi şi vor avea nevoie din punct de vedere social, vom avea aceste burse", a detaliat Daniel David.   

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort