Noi avertizări ANM - cod galben de ploi torenţiale pentru 19 judeţe, cod portocaliu pentru nouă judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouăsprezece judeţe se află sub avertizare cod galben de ploi torenţiale de sâmbătă de la ora 10.00 şi până duminică la ora 6.00, în timp ce pentru nouă judeţe meteorologii au emis sâmbătă cod portocaliu.

Avertizarea codul galben vizând cantităţi însemnate de apă a fost emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Harghita (parţial), Braşov (parţial), Hunedoara, Alba, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Vrancea, Vaslui şi Galaţi.

Potrivit meteorologilor, în Moldova, local în Transilvania şi în Maramureş, precum şi în jumătatea de nord a Munteniei şi în zona montană a Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20...25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

De asemenea, de la ora 10.00 şi până la ora 23.00 sunt sub cod portocaliu de ploi torenţiale nouă judeţe: Suceava, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Neamţ, Iaşi, Sibiu, Braşov, Covasna şi Bacău.

Meterorologii spun că local în Moldova, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali temporar va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 50 l/mp şi izolat 60…70 l/mp. Manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse şi pentru intervale mai scurte de timp.      

Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat, sâmbătă, la Comandamentul de inundaţii convocat de ministrul de Interne Carmen Dan, că avertizările ar putea fi prelungite.

"Până mâine dimineaţă rămânem în continuare sub incidenţa codului galben pentru zona Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureşului, jumătatea de nord a Munteniei şi zona montană a Olteniei, zone în care vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată şi se va manifesta prin ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat grindină. Pe intervale scurte de timp, se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi izolat 40-50 de l/mp. Avertizarea meteorologică de cod portocaliu afost actualizată, va fi valabilă de la ora 10.00 şi până în această seară la ora 23.00, pentru cea mai mare parte a Moldovei. S-a extins codul portocaliu pentru întreg judeţul Bacău, astfel încât vorbim la acest moment până la ora 23.00 pentru cea mai mare parte a Moldovei, zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, zone în care cantităţile de precipitaţii acumulate vor fi chiar şi peste 60 de l/mp. Manifestări ale instabilităţii atmosferice accentuate se vor înregistra şi în celelalte regiuni, dar pe intervale mai scurte de timp. Avertizările ar putea fi prelungite", a spus directorul ANM. 

Ea a afirmat că de duminică vremea se va ameliora în ceea ce prive;te precipitaţile, dar va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor şi izolat vom mai fi cantităţi de precipitaţii care vor depăşi 20 de l/mp, iar la munte, la altitudini de peste 1.800 de metri, se pot ]nregistra  lapoviţă şi ninsoare. 

"Temperaturile sunt mai scăzute decât în mod normal pentru această perioadă, 18-26 de grade, iar minime chiar şi 14 grade. Abia din 4 iulie putem vorbi de creştere a temperaturilor de la o zi la alta, peste 30 de grade Celsius în sudul ţării", a adăugat directorul ANM.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate