Navă care transporta peste 538 de tone de deşeuri amestecate şi motoare de autoturisme, oprită la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat Portuar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşeurile enunţate mai sus, în cantitate totală de 538.766 kilograme, erau încărcate din Bulgaria şi aveau ca destinaţie o societate din Turcia.

O cantitate de 538.766 kilograme deşeuri au fost descoperite de poliţiştii de frontieră  din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat Portuar împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Dolj, în urma unui control efectuat asupra unei nave. Toate aceste bunuri nu îndeplineau condiţiile legale pentru a fi introduse în ţară, arată un comunicat al instituţiei.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat Portuar au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unei nave, sub pavilion România, comandantul echipajului fiind un cetăţean român în vârstă de 70 de ani.

În urma controlului efectuat luni, 2 august, s-a constatat faptul că în componenţa navei existau două barje, încărcate cu deşeuri din diferite materiale: metale, hârtie, PET-uri, dar şi motoare de autoturisme care nu erau decontaminate, anvelope uzate, precum şi tapiţerie auto.

Deşeurile enunţate mai sus, în cantitate totală de 538.766 kilograme, erau încărcate din Bulgaria şi aveau ca destinaţie o societate din Turcia.

Autorităţile competente nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru aceste materiale, întrucât pe timpul efectuării transferului este interzisă amestecarea lor şi totodată pentru faptul că nu au putut face dovada unei gestionări corecte privind sănătatea oamenilor şi a mediului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară