Motivare. Inspectorii judiciari nu au refuzat să soluţioneze cererea lui Dan Voiculescu, ci au respins-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii judiciari dn cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nu au refuzat să soluţioneze, ci au respins cererea prin care Dan Voiculescu solicita să se constate că membrii completului care l-au condamnat la zece ani de închisoare au fost repartizaţi incorect. Asta arată judecătorii Curţii de Apel Bucureşti în motivarea deciziei prin care au respins solicitarea omului de afaceri.

În motivarea acestei decizii se arată că „rezoluţia de clasare a sesizării (...) nu poate fi asimilată, astfel cum a susţinut apărătorul reclamantului în cuvântul pe fond, refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere, definit la art.2 lit.i) din Legea nr.554/2004 drept 'exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de nu rezolva cererea unei persoane', întrucât inspectorul judiciar are şi posibilitatea de a respinge sesizarea, temeinicia acestei soluţii fiind supusă verificării ierarhice şi, ulterior, cenzurii instanţei de judecată”, informează Mediafax.

Dan Voiculescu a contestat, pe 26 august 2014, la Curtea de Apel Bucureşti raportul Inspecţiei Judiciare din CSM care a stabilit că cei doi judecători care au soluţionat dosarul în care omul de afaceri a fost condamnat la 10 ani de închisoare au fost repartizaţi corect în completul care a soluţionat cauza.

Inspecţia Judiciară din CSM a stabilit, în urma verificărilor, că dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimenatre, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, a fost repartizat în mod legal completului format din judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea.

CSM: „Inspecţia Judiciară a constatat legalitatea îndeplinirii procedurii de repartizare a dosarului“

Avocaţii lui Dan Voiculescu au reclamat faptul că repartizarea dosarului la acest complet de judecată nu a fost făcută în mod corect. Mai mult, Dan Voiculescu a reclamat la CSM de mai multe ori acest aspect, motiv pentru care Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară să verifice mai multe aspecte referitoare la desfăşurarea procesului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, inclusiv cel referitor la o eventuală repartizare nelegală a dosarului.

"În urma verificărilor efectuate, prin rezoluţia din 11 august 2014, Inspecţia Judiciară a constatat legalitatea îndeplinirii procedurii de repartizare a dosarului, având în vedere aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin.2 din Regulamentul de ordine interioara al instanţelor şi Hotărârea nr. 187din 26.06.2014 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti. Astfel, s-a constatat că este de competenţa colegiului de conducere al instanţei să aprobe, în mod excepţional, schimbarea membrilor completelor de judecată, în cazurile în care, din motive obiective se impune acest demers", potrivit CSM.

Motivele care au determinat modul de repartizare a dosarului au fost obiective. Este vorba, în primul rând, despre suspendarea din exercitarea funcţiei de judecător a lui Stan Mustată, pensionarea judecătorului Florică Duţă, precum şi promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a judecătoarei Anca Alexandrescu, titulari ai completului la care a fost repartizat dosarul ICA, la data de 24 ianuarea, respectiv înlocuitorul judecătorului suspendat Stan Mustaţă.

"Pe parcursul perioadei în care au avut loc înlocuirile în cadrul completului de judecată, cu judecătorii din lista de permanenţă (29 aprilie - 10 iunie), Consiliul Superior al Magistraturii a validat examenul de promovare în funcţii de judecători, la curţile de apel. Doamna Carmen Bogdan şi domnul Mihai Alexandru Mihalcea s-au aflat printre judecătorii promovaţi la Curtea de Apel Bucureşti", a arătat CSM.

Astfel, cei doi magistraţi au fost judecătorii care, potrivit Hotărârii colegiului de conducere, au schimbat membrii completului, din care unul fusese suspendat, iar ceilalţi nu mai funcţionau la acea instanţă.

10 ani de închisoare şi avere confiscată

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi pe Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

Dosarul privind privatizarea ICA a fost judecat din 1 iulie de completul format din magistraţii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, aceştia fiind desemnaţi după ce preşedintele completului iniţial, Stan Mustaţă, a fost arestat pentru trafic de influenţă, iar celălalt membru, Florică Duţă, s-a pensionat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare