Ministerul de Interne se înnoieşte. Va cumpăra 450 de Dacia Duster 4X4, în timp ce Poliţia Română ia aparatură de 800.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la sfârşitul lunii octombrie, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va cumpăra 450 de maşini 4X4 care vor fi repartizare către structurile ministerului începând cu 20 octombrie. În urma rectificării bugetare, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 31 milioane de euro pentru îmbunătăţirea nivelului de dotare cu autovehicule, banii provenind din totalul de 57 milioane euro venituri proprii ale MAI.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, ministerul urmează să cumpere 450 de maşini Dacia Duster 4X4 care vor fi repartizate către structurile ministerului, în perioada 20 octombrie – 30 noiembrie 2014. 

Dajbog a precizat că achiziţia vine ca urmare a derulării programului de înnoire a parcului auto naţional, ministerul semnând un acord cadru cu SC Renault Commercial Roumanie, în urma finalizării unei licitaţii deschise.

Reprezentantul MAI a menţionat că, în urmă cu aproximativ o lună, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a anunţat intenţia achiziţionării de autovehicule, în contextul numărului scăzut de autospeciale destinate structurilor operative pentru misiuni de patrulare şi intervenţie în stradă.

„Conform datelor centralizate la începutul acestui an, gradul de asigurare cu autovehicule, la nivelul tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, era în medie de 42,6%. Aproape 80% din parcul auto al Ministerului Afacerilor Interne - incluzând aici Poliţia, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - avea la începutul anului 2014 o vechime de peste 10 ani, ultima achiziţie importantă de autovehicule, derulată la nivelul ministerului, din fonduri bugetare, realizându-se în anul 2006”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.

Monica Dajbog a arătat că au fost făcute şi demersuri pentru achiziţionarea de către MAI, din venituri proprii, a unui număr important de autovehicule destinate misiunilor de patrulare şi intervenţie la evenimente.

În acest sens, în urma rectificării bugetare, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 31 de milioane de euro pentru creşterea numărului de autovehicule la structurile MAI, aceşti bani provenind dintr-un total de 57 de milioane de euro, bani obţinuţi de Ministerul de Interne din venituri proprii. Diferenţa de 26 de milioane de euro urmează să fie cheltuită în 2015, tot pentru achiziţionarea de autovehicule.

Dajbog a spus că MAI a iniţiat deja procedura de achiziţie publică prin licitaţie deschisă pentru aproximativ 2.800 de maşini, ofertele urmând să fie deschise pe 28 octombrie.

„Având în vedere termenele şi procedurile legale care trebuie respectate, aprecierea noastră este că primele autovehicule din acest lot vor intra în dotarea Ministerului Afacerilor Interne, până la sfârşitul acestui an”, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

De asemenea, în urma rectificării bugetare, au fost asigurate şi fondurile necesare pentru plata combustibilului, pieselor de schimb, a utilităţilor, dar şi pentru expertizele medico-legale rămase neachitate de structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Tot în urma rectificării bugetare, MAI a obţinut şi banii necesari achitării drepturilor de echipament rămase restante pentru lunile ianuarie-martie 2014, banii urmând să intre în conturile poliţiştilor până la sfârşitul lunii octombrie, astfel încât, începând din noiembrie, să nu mai existe nicio restanţă la acest capitol.

Potrivit ministrului Afacerilor Interne, de aceste măsuri vor beneficia cei 137.000 de angajaţi ai MAI, autovehiculele noi asigurând condiţii mai bune de desfăşurare a misiunilor pentru poliţişti, jandarmi sau pompieri.

Poliţia Română cumpără autospeciale şi aparatură de 800.000 de euro pentru combaterea contrabandei

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a lansat, joi, proiectul „Combaterea criminalităţii economice transfrontaliere la viitoarea frontieră Schengen”, care urmăreşte, în principal, contrabanda cu ţigări.

Reprezentanţii Poliţiei Române au precizat că acest proiect va dura un an şi jumătate, iar valoarea lui se ridică la 800.000 de euro, din care 680.000 de euro sunt fonduri nerambursabile din Mecanismul Financiar Norvegian 2009 - 2014, iar 120.000 de euro reprezintă contribuţia autorităţilor române.

Oficiali din Poliţia Română au declarat că se urmăreşte, în principal, achiziţionarea a 17 autospeciale, 22 de echipamente de supraveghere atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, zece camere foto şi zece camere de filmat profesionale, 30 de aparate GPS şi o barcă de patrulare, care va intra în doratea poliţiştilor tulceni.

Beneficiarii acestor echipamente sunt ofiţerii Direcţiei de Investigarea Fraudelor şi cei ai serviciilor subordonate din inspectoratele judeţene Satu Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi Tulcea.

Mai multe pentru tine:
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!