Mihai Necolaiciuc este audiat la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Necolaiciuc a fost dus, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat de procurori pentru deturnare de fonduri, într-un al patrulea dosar, trei cauze fiind deja înaintate instanţei.

Mihai Necolaiciuc trebuie să dea socoteală în România în patru dosare penale, dintre care trei sunt deja trimise în instanţă. El este acuzat de prejudicierea Companiei Naţională a Căilor Ferate Române (CN CFR) cu 70 de milioane de euro.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl cercetează pe fostul şef al CNCFR, Mihai Necolaiciuc, într-un nou dosar, în care este acuzat de deturnarea unor fonduri europene.

Fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost extrădat în 20 aprilie din SUA. Imediat după ce a fost adus în ţară, Necolaiciuc a fost dus direct la Judecătoria Sectorului 1, pentru confirmarea mandatelor de arestare emise pe numele său în cele patru dosare în care a fost trimis în judecată.

Două instanţe de la Judecătoria Sectorului 1 au confirmat legalitatea măsurii preventive dispuse în cazul fostului director al CFR în trei din cele patru dosare. Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti au amânat atunci pentru 27 aprilie judecarea celui de-al patrulea dosar.

Instanţa va lua miercuri după-amiază în discuţie legalitatea măsurii arestării preventive dispuse în acest dosar, potrivit Mediafax.

Într-unul din cele patru dosare, în 16 februarie 2009, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Mihai Necolaiciuc pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Alături de Necolaiciuc mai sunt judecaţi:

- Mihail Gabriel Misir, fost director comercial al CN CFR, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice

- Viorica Olăeru, fost director al Direcţiei Economice,

- Dragoş Vasile Vlăduţ, fost şef al Serviciului Aprovizionare,

- Ilie Vlăduţ, fost funcţionar la Serviciul Aprovizionare,

- Alexandru Nicolae, fost director al Bazei de Aprovizionare Basarab şi coordonator achiziţii la Serviciul Aprovizionare, toţi acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat