Mihaela Anghel, primul român vaccinat împotriva COVID-19: „Nu a durut absolut deloc”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România a început campania de vaccinare împotrova COVID-19. Primul român căruia i s-a administrat serul a fost Mihaela Anghel, cadru medical la Spitalul „Matei Balş”.

Mihaela Anghel, asistentă medicală de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, a fost prima persoană vaccinată împotriva COVID-19 din România. Ea a fost în linia întâi şi în urmă cu 10 luni când la acest spital au ajuns primii pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2.

„Cred că a fost cea mai mare emoţie pe care am trăit-o, am fost privilegiată că am fost aleasă să fiu prima vaccinată din această ţară. Nu am întrebat nici măcar o secundă de ce am fost eu aleasă, pur şi simplu am spus da şi am ajuns aici. Nu a durut absolut deloc, este cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut până acum”, a spus Mihaela Anghel.

Peste 21 de zile, asistentul va primi cea de-a doua doză de vaccin.

„Nu am stat deloc pe gânduri, când am auzit că vine vaccinul. M-am gândit să mă vaccinez pentru că nu vreau să-i îmbolnăvesc pe cei dragi”, adaugă Mihaela Anghel care a transmis şi un mesaj către români. „Le transmit să deschidă bine ochii şi să vină să se vaccineze şi să scăpăm de greutatea asta care ne apasă pe toţi şi să nu mai aştepte ei sau cei dragi să se îmbolnăvească pentru a înţelege că există această boală.

Mihaela Anghel are 26 de ani, de patru ani lucrând la Spitalul „Matei Balş”. Este asistentă medicală generalistă, membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie a acestui an, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.

Citeşte şi:

Moment istoric: România a început campania de vaccinare anti-COVID-19. Cine este prima persoană care a primit serul LIVE VIDEO

De ce noua tulpină a coronavirusului este îngrijorătoare. Ce spun mutaţiile descoperite despre virus şi cum afectează eficienţa vaccinurilor

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani