„Miercurea sirenelor“: Nou exerciţiu de verificare a sistemelor de avertizare-alarmare a populaţiei, astăzi, în toate judeţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) continuă, miercuri, desfăşurarea lunară a exerciţiilor pentru testarea şi verificarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă. În intervalul orar 10.00 – 11.00, vor fi acţionate sirenele de alarmare publică existente la nivelul unităţilor administrativ teritoriale.

Acţiunea denumită generic ”Miercurea sirenelor” se desfăşoară, începând din luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni.

”Sirenele din ţară vor emite semnalul «Alarmă la dezastre», care presupune iminenţa producerii unor calamităţi cu impact major asupra comunităţilor”, au transmis reprezentanţii IGSU. 

Potrivit organizatorilor, între orele 10.00 şi 11.00, în toate judeţele ţării vor avea loc exerciţii pentru verificarea funcţionării mijloacelor de alarmare a populaţiei, astfel încât să fie centralizate permanent datele privind starea echipamentelor de avertizare şi alarmare, precum şi pentru pregătirea continuă a autorităţilor administraţiei publice locale.

”Prin modul de acţionare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, motiv pentru care asigurăm cetăţenii că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice. Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Populaţia nu trebuie să intre în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte cunoaşterea semnificaţiei semnalelor acustice care pot fi transmise prin intermediul sirenelor. În cadrul exerciţiului, vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) şi audibilitatea mijloacelor de alarmare a populaţiei”, au transmis organizatorii.

În Capitală există 390 de sirene în evidenţe (337 electrice şi 53 electronice). Din acestea, doar 102 sunt centralizate şi pot fi acţionate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov.

În ceea ce priveşte judeţul Ilfov, acesta are în evidenţe 75 de sirene (58 electrice şi 17 electronice). Dintre aestea, doar 10 sunt centralizate şi pot fi acţionate de către ISU Bucureşti-Ilfov.

Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice sunt inundaţiile, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi